Ne puteti urmări și pe:

Duminică, pasul Ciumârna, zonă cunoscută drept Palma – „Frenezie asemănătoare cu ceea ce se petrece pe litoralul românesc de la Marea Neagră”

Imaginile cu zeci de oameni care stau la grămadă, majoritatea dintre ei fără măști de protecție, devin o obișnuință și pentru Bucovina.
În zona cunoscută mai mult drept Palma după monumentul ridicat acolo de constructorii drumului Sucevița – Vatra Moldoviței – Sadova, era o frenezie asemănătoare cu ceea ce se petrece pe litoralul românesc de la Marea Neagră. Circulația rutieră se desfășura cu mare greutate din cauza mașinilor parcate pe o parte și cealaltă a șoselei.
Și nu erau puține mașini, ci de ordinul sutelor, aliniate după cum a considerat fiecare șofer. Iar cozile spre Sucevița, respectiv Ciumârna se întindeau pe sute de metri.

Mii de oameni s-au perindat duminică prin zonă, cei mai mulți dintre ei fără a ține cont de nici o măsură de protecție pentru ei și cei din jur.
Distanțarea socială lipsea aproape cu desăvârșire, iar măștile de protecție erau purtate de foarte puține persoane.
Practic, oamenii stau la grămadă fără nici o teamă, dar și fără nici o responsabilitate, mulți dintre ei uitând cu în urmă cu câteva săptămâni Suceava și Bucovina era oaia neagră a României.
„În acel furnicar din care se poate transmite oricând noul coronavirus, nu am observat nici măcar un echipaj de poliție sau jandarmerie. Poate or fi și ei în vacanță sau poate erau, la rândul lor, ascunși prin mulțimea de oameni de la Palma” spune comentatorul.

Ne puteti urmări și pe: