Ne puteti urmări și pe:

Noul proiect de plan-cadru: Ministerul elimină o oră de Dezvoltare personală la clasa pregătitoare, din toamnă.


Copiii care pe 14 septembrie 2020 intră în clasa pregătitoare vor face cu o oră mai puțin pe săptămână, față de colegii lor din generațiile trecute. Concret: vor avea 18 ore obligatoriu pe săptămână, la care se poate adăuga un opțional.

Ora tăiată este de la materia Dezvoltare personală, care în final va rămâne cu 1 oră pe săptămână. Edupedu.ro a obținut în exclusivitate planul-cadru la care lucrează în prezent specialiștii din Ministerul Educației.
De remarcat că Religia rămâne fără nicio schimbare cu 1 oră pe săptămână în Trunchiul comun din clasa pregătitoare până în liceu.
Potrivit proiectului de plan-cadru pentru învățământul primar, document obținut de Edupedu.ro, la clasa I dispare o oră de Limba română – pe care o regăsim în plus la clasa a III-a -, rămânând un total de 6 ore de Limba română pe săptămână de Română la clasa I și tot 6 și la clasa a III-a.

Dispar ore din aria “Educație fizică, sport și sănătate” și este eliminată disciplina “Joc și mișcare”. Concret, de la materia “Muzică și mișcare” este tăiată o oră pe săptămână la clasa a II-a, rămânând o oră pe săptămână (de la 2). Odată cu tăierea materiei “Joc și mișcare”, dispare și ora alocată pe săptămână acestei discipline în clasele a III-a și a IV-a.

La disciplina “Arte vizuale și abilități practice” este tăiată o oră pe săptămână la clasa a III-a.

Ministerul Educației modifică din această toamnă numărul de ore la clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a, pentru a respecta legea inițiată de Liviu Pop și promulgată de președintele Klaus Iohannis în noiembrie 2019.

Ne puteti urmări și pe: