Ne puteti urmări și pe:

Trei băcăuani iubitori de istorie, membri ai Asociației „Prospectorii Istoriei”, o organizație non-profit ce își propune descoperirea și promovarea adevărului istoric, a culturii și tradițiilor neamului românesc, au pornit la drum într-o incursiune pe traseul parcurs de  generalul german Erwin Rommel, la peste un secol distanță de la luptele de pe dealul Coșna din Primul Război Mondial.  

„Astăzi, o nouă incursiune în zona dealului Coșna, pentru descoperirea traseului urmat de Erwin Rommel, comandantul trupelor de elită germane, în atacurile asupra armatei române din august 1917.


În urma traseelor realizate astăzi de echipa noastră, s-a confirmat una din ipotezele existente asupra locului prin care trupele germane au atacat pe flancuri armata române, aflată pe poziții defensive pe înălțimile dealului Coșna.


Componența echipei: Adrian Solomon (Bacău), Sorin Mare (Bacău), Florin Boșoteanu (Comănești). Avem încă o coordonată care va întregi harta interactivă. Misiunea continuă”, spun „Prospectorii Istoriei”.

„Vulpea deșertului”, învinsă pe Dealul Coșna

Erwin Johannes Eugen Rommel a fost unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani.

Feldmareșalul Erwin Rommel, legendara „Vulpe a deșertului”, remarcabilul lider militar al redutabilei DAK – Deutsche Afrika Korps – din cel de Al Doilea Război Mondial s-a aflat la comanda Batalionului Alpin Württemberg, cel care la un moment dat a atacat şi cucerit Dealul Coşna în Primul Război Mondial până a fost retras din cauza pierderilor. Încă înainte de retragerea batalionului, Rommel a trebuit să abandoneze comanda din cauza unei răni la antebraţ şi a epuizării.

Mărturiile generalului Rommel despre luptele de pe dealul Coșna

Extrasele de mai jos provin din mai multe episoade ale bătăliei, din 10, respectiv 19 şi 20 august.

Bătălia de la Oituz a fost declanșată pe 26 iulie/8 august 1917, cu două zile după primele lupte de la Mărășești. Inamicul dispunea de forțe net superioare (54 de batalioane și 200 de guri de foc de asediu, comparativ cu 34 de batalioane și 104 guri de artierie ale armatei române) și plănuia să atragă forțele de la Mărășești și să execute o lovitură principală pe direcția Onești. După eforturi succesive, cu mari pierderi, trupele germane au izbutit să pătrundă în sectorul central al frontului doar circa 6 km. Lupte extrem de sângeroase au avut loc în sectoarele Cireșoaia și Coșna unde a fost pecetluită blocarea înaintării inamice.

„Tocmai treceam printr-o mică depresiune când am fost forţat să sar la pământ, de o rafală de mitralieră din dreapta. Gloanţele au săpat găuri mici în sol (…) Nu aveam ca acoperire decât o mică movilă şi aveam de gând să alerg odată ce tirul s-ar fi terminat. Brusc, am primit un glonţ din spate în antebraţul stâng, şi sângele a început să ţâşnească.
(…) Vremea de vară din 19 august era magnifică. Nu au fost lupte în sectorul Dealul Coşna în timpul primelor ore ale dimineţii, trupele de asalt erau ascunse în tufişuri. (…) Mortierele au făcut o muncă de pregătire excelentă şi după cinci minute de la începutul focului de artilerie am dat detaşamentelor mele semnalul de atac. Unitatea de foc de deasupra a început să tragă, urmată la câteva secunde de grupa lui de asalt a lui Friedel, alergând prin reţeaua de sârmă ghimpată, asupra poziţiilor inamice. Apoi unităţile avansate ale detaşamentului meu au început să se mişte. Pocniturile ascuţite ale grenadelor de mână din imediata noastră apropiere acopereau zgomotul rafalelor din dreapta. Câteva salturi prin fum şi negură şi ne aflam în tranşeea inamică. (…) Mai departe, în zona defensivă, am dat peste cap trupele de rezervă româneşti şi am luat peste 100 de prizonieri, restul au fugit. În timpul urmăririi, câteva obuze de 305 mm au căzut în imediata noastră apropiere şi a făcut câteva cratere uriaşe în solul argilos, în care se puteau adăpost cu uşurinţă companii întregii.

(…) Am dat imediat ordinele necesare pe loc, iar companiile au început să sape în vreme ce avanposturile Companiei 1 luptau pentru a întârzia acţiunea. Săpatul era uşor în solul argilos, iar rezervele au ajutat unităţile din linia întâi să îşi sape poziţiile şi tranşeele de comunicaţii, aşa încât totul era pregătit când avanposturile de luptă au fost aruncate înapoi pe poziţii. Asaltul iniţial a fost respins cu uşurinţă iar românii au început să sape tranşee cam la 45 de metri de noi.

(…) Bătălia creştea în violenţă cu fiecare oră, iar în timpul zilei inamicul a lansat cel puţin 20 de asalturi contra noastră; unele dintre ele au fost precedate de scurte baraje de artilerie, altfel nu. Frontul românesc era un semicerc în jurul nostru şi trebuia să ne repezim puţinele rezerve de la un punct ameninţat la atul. Artileria inamică a sfârtecat coama dealului dar trupele alpine nu s-au retras. Pierderile noastre au fost mici în comparaţie cu ale inamicului. Am avut în total 20. Eram aşa de epuizat, probabil din cauza activităţilor intense din ultimele zile, încât nu puteam să dau ordinele decât stând culcat. După-amiază, din cauza febrei mari am început să bolborosesc prostii fără sens, iar acest lucru m-a convins că nu mai pot exercita comanda (…) Batalionul Alpin Württemberg şi-a menţinut poziţia în faţa tuturor atacurilor românilor până în 25 august când a fost înlocuit de Regimentul de Infanterie de Rezervă 11 şi s-a mutat în spatele frontului în rezervă.

(…) Luptele pentru Dealul Coşna au avut un preţ îngrozitor pentru tinerele trupe. Am avut 500 de victime, în două săptămâni, şi 60 de soldaţi montani bravi au rămas în solul românesc. În ciuda faptului că misiunea majoră nu a fost îndeplinită şi că am eşuat în distrugerea flancului sudic al inamicului, totuşi, trupele alpine au executat fiecare misiune încredinţată cu multă dibăcie, în faţa unui inamic foarte combativ, tenace şi bine echipat. Încă îmi aduc aminte cu mare mândrie şi bucurie de acele zile când eram la comanda unor astfel de trupe”.

(Sursa: „Attacks!”, Field Marshal Erwin Rommel, Athena Press, Inc. Vienna, Virginia, 1979)

Ne puteti urmări și pe: