Ne puteti urmări și pe:

Nelu Tătaru: ,,Dacă respectăm regulile, putem vorbi peste două trei săptămâni despre o aplatizare şi o scădere a numărului”

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat că urmează două săptămâni grele în care vom avea o creştere progresivă a numărului de cazuri, însă dacă populaţia şi agenţii economici respectă regulile şi anume purtarea măştii, spălatul pe mâini, distanţarea socială, atunci am putea avea o aplatizare şi o scăderea a numărului infectărilor cu noul coronavirus.    

Ministrul Sănătăţii a adăugat că acum se consumă boala celor aproximativ 4.000 de persoane care au refuzat internarea sau au cerut să fie externaţi.   

El a mai spus că ne putem aştepta la o scăderea a infectărilor cu noul virus, peste două sau trei săptămâni, în cazul în care oamenii şi agenţii economici respectă regulile de protecţie.  

  „Suntem în cele două săptămâni pe care, dacă le gestionăm, nu doar noi Guvernul şi populaţia şi agenţii economici care au beneficiat de acele relaxări, dacă le luăm şi le aşezăm cu acele reguli simple – portul măştii, spălatul pe mâini, un dezinfectat prezent la locul de muncă, prezent la o terasă, distanţarea socială, respectarea acestor reguli şi seara, după ora 22.00, respectarea acestor reguli şi în zonele turistice, putem vorbi peste două trei săptămâni despre o aplatizare şi o scădere a numărului de cazuri.Dacă nu vom respecta aceste reguli, să ne aşteptăm la o creştere relativă, progresivă pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze”, a conchis Nelu Tătaru.

Ne puteti urmări și pe: