Ne puteti urmări și pe:

La data de 29 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 155 I, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei.

,,Din cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat de 45 de ani, conducea un atelaj hipo pe DJ 155 I, în localitatea Petricani, din direcția Târgu Neamț – Urecheni, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers prin efectuarea unui viraj la stânga pentru a pătrunde pe o stradă din localitate, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Târgu Neamț, care se angajase regulamentar în depășirea acestuia.

În urma impactului, atelajul hipo a fost proiectat într-un pieton care se deplasa regulamentar, pe acostamentul părții carosabile.

Din evenimentul rutier a rezultat decesul pietonului, în vârstă de 51 ani, din Dragomirești, rănirea ambilor conducători de vehicule și a unui pasager din atelajul hipo, respectiv un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Târgu Neamț.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare negativă în cazul conducătorului auto însă, în cazul celuilalt, rezultatul a indicat o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat“, potrivit Poliţiei Neamţ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

foto cu caracter ilustrativ
Ne puteti urmări și pe: