Melodia curentă

Titlu

Artist


Aţi văzut-o? Minoră de 15 ani dată dispărută (FOTO)

Scris de pe iulie 28, 2020

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale împreună cu cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani continuă activitățile de căutare în vederea depistării numitei IANCU ANDREEA GABRIELA, de 15 de ani.

,,Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au fost sesizați, la data de 27 iulie a.c., de către un bărbat de 45 de ani, din județul Bacău, cu privire la faptul că fiica sa IANCU ANDREEA GABRIELA, de 15 ani, a plecat în seara zilei de 26 iulie a.c., în mod voluntar de la domiciliul din localitatea Boteşti, unde aceştia locuiesc, şi nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălţime – 1,60 m, greutate – 50 de kilograme, păr şaten drept, ochi căprui, ca semn particular prezentă un tatuaj la încheietura mâinii stângi, în formă de inimă.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o bluză de trening de culoare neagră cu dungi albe, pantaloni tip jeans de culoare neagră, fiind încălţată cu adidaşi de culoare neagră.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza localităţii de domiciliu şi în localităţile limitrofe, în vederea depistării acesteia„, potrivit Poliţiei Neamţ.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *