Melodia curentă

Titlu

Artist


Avertizări de vreme severă valabile pentru județul Suceava

Scris de pe iulie 27, 2020

Avertizări de vreme severă valabile pentru județul Suceava.

Astfel, astăzi, pentru intervalul orar 15:30 – 16:30 este valabil un cod portocaliu de furtuni în câteva zeci de localități din județ, respectiv Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Cajvana, Marginea, Arbore, Șcheia, Frasin, Stulpicani, Vama, Todirești, Păltinoasa, Moldovița, Dărmănești, Milișăuți, Grănicești, Volovăț, Vatra Moldoviței, Fundu Moldovei, Cacica, Șaru Dornei, Satu Mare, Ostra, Mitocu Dragomirnei, Frumosu, Pătrăuți, Stroiești, Mănăstirea Humorului, Iaslovăț, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Pârteștii de Jos, Drăgoiești, Crucea, Solca, Iacobeni, Botoșana, Berchisesti, Sucevița, Ilișești, Sadova, Panaci, Poiana Stampei, Comănești, Capu Câmpului, Poieni-Solca, Ciprian Porumbescu, Burla, Breaza, Bălăceana, Coșna, Ciocănești, precum și în zona de munte la înălțimi de peste 1.800 de metri.
În aceste zone se vor semnala averse ce vor depăși 35 l/mp, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *