Ne puteti urmări și pe:

ÎPS Calinic a preluat funcția de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților: „Dincolo de temerile pe care le aveţi, veţi găsi în mine un episcop cu care veţi putea lucra”.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a rostit următorul cuvânt sfânt de învățătură, la sfârșitul Slujbei de Întronizare:

„Înaltpreasfințiile și Preafințiile Voastre, Preacuvioșiile și Preacucerniciile Voastre, Excelențele Voastre, Iubiți credincioși și credincioase,

Strămutarea la cele veşnice a Părintelui Arhiepiscop Pimen a condus la acest moment, care a fost parafat de membrii Sfântului Sinod, prin vot secret, în ziua de 21 iulie din anul mântuirii 2020 când, de prăznuirea liturgică a Sfântului Proroc Iezechiel, am fost chemat să fiu «străjer» Bisericii lui Dumnezeu din Bucovina, să ascult şi să vestesc cuvântul, bunătatea şi dreptatea Domnului (Iezechiel 3, 17 ş.u.). În fapt, «lupta rămâne aceeaşi ca și până acum», după cum spunea un părinte drag sufletului meu; «doar intensitatea şi diversitatea ei cunoaşte transformări».

Începuturile slujirii lui Dumnezeu şi a poporului în această demnitate le-a făcut în Vechiul Testament Melchisedec, «preot al Dumnezeului Celui Preaînalt» (Facerea 14, 18), care l-a binecuvântat pe Avraam şi i-a adus drept ofrandă pâine şi vin, prefigurare a Sfintei Împărtășanii. Aaron, fratele lui Moise, căruia Dumnezeu «i-a dat poruncile Sale şi putere peste aşezămintele judecăţilor pentru ca în legea Lui să se lumineze Israel» (Înţelepciunea lui Isus Sirah 45, 21), Finees, fiul lui Eleazar şi nepotul lui Aaron, cu care Domnul, pentru râvna sa, «a încheiat legământ de preoţie veşnică» (Numerii 25, 10-13), şi Dreptul Samuel, judecător şi profet, care va învăţa pe Israel «calea cea bună şi cea dreaptă» (I Samuel 12, 23), sunt alte nume de slujitori ai Domnului reţinute de paginile Vechiului Testament.

Scrierile nou-testamentare, împreună cu Tradiţia Bisericii, indică pe Iacov, ruda Domnului, pe Tit şi pe Timotei ca fiind cei dintâi care şi-au îndeplinit chemarea de episcopi în Ierusalim, în Efes și respectiv în Creta.

Însă, dincolo de aceste trei nume indicate mai sus, ştim că cei doisprezece Apostoli au hirotonit episcopi dintre cei şaptezeci de ucenici ai lor, pe care i-au trimis în diferite părţi să vestească Evanghelia. Iar ucenicii acestora, dintre care amintim pe Clement Romanul (†98), Ignatie Teoforul (†115), Policarp al Smirnei (†155), Irineu de Lyon (†202) şi Ipolit al Romei (†235), au făcut tranziţia dintre Noul Testament şi începuturile Tradiţiei în Biserică. Sigur, ierarhii şi preoţii sunt cei care împlinesc cele trei dimensiuni ale slujirii: sacramentală, învăţătorească şi de conducere a poporului lui Dumnezeu!

În rândul sfinţilor ierarhi, o pleiadă aparte o constituie părinţii bisericeşti din secolul al IV-lea şi prima jumătate a secolului al V-lea, numită «epoca de aur» a culturii şi teologiei creştine, dintre care se remarcă îndeosebi Sfinţii Ierarhi Atanasie cel Mare (†373), Vasile cel Mare (†379), Grigorie Teologul (†391), Ioan Gură de Aur (†407), Grigorie de Nyssa (†394), Chiril al Ierusalimului (†386), Ambrozie al Mediolanului (†397) şi Chiril al Alexandriei (†444).

Fără îndoială, din această pleiadă nu pot lipsi sfinţii ierarhi daco-romani: Bretanion al Tomisului (†381), Teotim al Tomisului (†410?) şi Niceta din Remesiana (†414), de la care – cum spune Sfântul Paulin de Nola (†619) – barbarii au învăţat «să cânte pe Hristos».

Aceşti mari dascăli ai lumii şi ierarhi, alături de mulţi alţii necuprinşi în cuvântul meu, au lucrat pentru consolidarea învăţăturii de credinţă ortodoxă, pentru delimitarea Sfintei Tradiţii de falsele tradiţii, stabilirea şi consolidarea ierarhiei bisericeşti şi trasarea principalelor direcţii ale activităţii pastorale şi misionare a Bisericii. Concret: predicarea Evangheliei, filantropia, educaţia tinerilor şi asistenţa socială sunt direcţii de activitate pe care trebuie să şi le asume fiecare ierarh, cu toată responsabilitatea!

Istoria Bisericii Ortodoxe Române este presărată cu portretele luminoase ale unor sfinţi ierarhi, precum Sfântul Iachint de Vicina, primul mitropolit al Ţării Româneşti (1359-1372), şi Iosif I Muşat (1381-1408), primul mitropolit al Moldovei, de numele căruia se leagă aducerea moaştelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou în anul 1402, de la Cetatea Albă la Suceava. Trecuse, iubiți credincioși, doar un an de la recunoaşterea oficială a Mitropoliei Moldovei şi a Mitropolitului Iosif I Muşat, eveniment petrecut la 26 iulie a anului 1401. Dacă facem un calcul de bun simț, constatăm că au trecut de atunci şase sute nouăsprezece ani.

Celor doi li se adaugă mitropoliţii Teoctist I (1453-1478) şi Gheorghe (1479-1502), cei care, împreună cu Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, au avut o contribuţie deosebită în slujirea şi consolidarea prestigiului Bisericii. Teofan I (1530-1546) şi Grigorie Roşca (1546-1551), cărora patrimoniul universal le datorează iniţierea şi realizarea picturilor exterioare ale bisericilor de la Voroneţ şi Probota, din nordul Moldovei, sau cele ale Bisericii «Sfântul Gheorghe» din Hârlău.

Un loc aparte în sufletul bucovinenilor îl ocupă mitropolitul Anastasie Crimca (1608-1617; 1619-1629), îndrumător al vieţii bisericeşti, ctitor de lăcaşuri sfinte, dar şi de aşezăminte medicale, filantropice şi sociale, un deschizător de drum în arta manuscriselor liturgice, iluminate cu miniaturi.

A doua jumătate a secolului al XVII-lea poartă amprenta personalităţii Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (1671-1674; 1675-1686) şi a Sfântului Ierarh Iacob Putneanul (1750-1760), mari cărturari, iubitori de viaţă sfântă şi apărători ai credinţei, pe care au adus-o mai aproape de români, prin traducerile cărţilor bisericeşti.

Vrednic de pomenire este şi Dosoftei Herescu, un mare apărător al drepturilor românilor. El este episcopul care l-a readus pe Sfântul Ioan cel Nou «acasă», de la Zolkiew, astăzi în Ucraina lângă Liov, după aproape un secol de înstrăinare.

În perioada afirmării României moderne se evidenţiază activitatea altor mari ierarhi, dintre care menţionăm pe Sofronie Miclescu, Mitropolitul Moldovei (1851-1860), care a contribuit fundamental la Unirea Principatelor Române şi pe Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei (1848-1873), personalitate proeminentă a Bisericii străbune şi ilustru legiuitor bisericesc.

Se cuvine, iubiți credincioși, cu economia de cuvinte specifică domeniului, să mai evoc, dintre figurile luminoase ale ierarhilor moldoveni, pe Iosif Naniescu (1875-1902), care s-a distins printr-o viaţă spirituală înaltă, înscriindu-se în conştiinţa credincioşilor drept «Iosif cel Sfânt», iar în calendar, «Iosif cel Milostiv», şi pe Melchisedec Ştefănescu, Episcopul Romanului (1879-1892), membru titular al Academiei Române şi plurivalent cercetător ce a îmbogăţit patrimoniul nostru cultural; viaţa lui sfântă şi activitatea prodigioasă în slujba Bisericii noastre îl recomandă pentru o viitoare canonizare.

Între marii ierarhi ai secolului al XX-lea se numără: Mitropolitul Pimen Georgescu (1909-1934), care a excelat în organizarea şi dinamizarea misiunii social-caritative a Bisericii, chiar şi în timpul Primului Război Mondial; Patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948), un bun teolog şi harnic traducător, care s-a călăuzit după deviza «nimic pentru mine, totul pentru Biserică»; Mitropolitul Irineu Mihălcescu (1939-1947), care a ştiut să îmbine ştiinţa savantă cu o slujire jertfelnică; Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), apărător prin excelenţă al Bisericii; Patriarhul Iustin Moisescu (1977-1986), profesor de înaltă ţinută intelectuală şi devotat ierarh, iniţiator al amplului program de restaurare a monumentelor ecleziale, şi Patriarhul Teoctist Arăpaşu (1986-2007), continuator al lucrărilor începute de predecesorii săi, atât ca mitropolit, cât şi ca patriarh şi cel care a stabilit locul pentru Catedrala Mântuirii Neamului în anul 2005, proiect realizat integral de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ucenicul Preafericirii Sale.

Aceste figuri excepţionale pe care vi le-am adus înainte reprezintă doar o mică parte dintre cei care au păstorit în vremuri grele, marcate fie de năvăliri ale altor popoare, fie de luptele fratricide pentru tron sau de presiunea puterilor politice străine, fie de virulentul prozelitism confesional ori de secularizare, fie de laxismul sufletelor celor căldicei în credinţă ori de fenomenele parabisericeşti apărute atât înainte, cât şi după 1990.

Mulţi, nu puțini, dintre ierarhii moldoveni au slujit lui Dumnezeu la căpătâiul Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, peste a cărui veşnicie Dumnezeu a aşternut sfinţenia izvorâtă din faptele credinţei lui, păstrată în Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească.

Nici în contextul globalizării, ierarhii Sfintei noastre Biserici nu au pregetat să-şi afirme în mod jertfelnic responsabilitatea de păstori adevăraţi, hrănindu-şi păstoriţii cu pâinea vie a învăţăturii lui Hristos şi a Sfintei Tradiţii. Din păcate, există şi «păstori nebuni», care «nu umblă după oaia cea pierdută, nu o caută pe cea rătăcită, pe cea rănită nu o vindecă şi nici pe cea sănătoasă nu o hrănește, ci o mănâncă pe cea grasă şi îi smulge unghiile», după cuvântul profetului Zaharia (Zaharia 11, 16).

În iureşul consumerismului şi al individualismului, ierarhii Bisericii noastre au vegheat la păstrarea şi sporirea vieţii liturgice şi filocalice. Chiar dacă de foarte multe ori vremurile nu le-au fost favorabile, ei au promovat cultura creştină, prin înfiinţarea de şcoli teologice şi monahale, ori prin înfiinţarea de tipografii şi editarea de cărţi, ce au avut un rol decisiv în păstrarea credinţei străbune şi în întărirea conştiinţei naţionale. O atenţie deosebită au acordat slujirii aproapelui prin prezenţa în mijlocul păstoriţilor, prin trăirea împreună cu ei a Golgotelor şi a Taborurilor sau prin mângâierea adusă în aşezămintele filantropice înfiinţate de Biserică şi aşezate sub oblăduirea acesteia.

De-a lungul secolelor, urmând pildei Mântuitorului şi apostolilor, ierarhii noştri au împletit rugăciunea cu fapta de milostenie, înţelepciunea cu ştiinţa de carte, credinţa cu patriotismul, cuvântul duhovnicesc cu erudiţia şi cultura, râvna personală cu jertfelnicia întregii eparhii păstorite. Iar atunci când situaţia a cerut-o, şi-au dat viaţa pentru credinţă şi pentru turma păstorită.

Din păcate, iubiți credincioși, atunci, ca şi în zilele noastre, dreptatea şi adevărul, chiar împotriva evidenţelor, se doreau a fi îngenuncheate! Din păcate.

După această rememorare selectivă a ierarhilor de la începuturile Bisericii şi până în prezent, privită «peste umărul timpului», îndrept primul gând de mulţumire către Părintele Patriarh Daniel, pentru chemarea la ascultare de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru cei 18 ani de rodnică activitate desfăşurată împreună, pentru cuvântul adresat astăzi, dar şi pentru darurile primite. Îi mulțumesc cu toată recunoștința!

Înaltpreasfinţia Voastră, Părinte Mitropolit Teofan, vă rog să primiţi respectuoasele mele mulţumiri pentru cei 12 ani de împreună-lucrare în Arhiepiscopia Iaşilor, dar şi pentru osteneala pe care v-aţi asumat-o, în primul rând, în diriguirea acestei eparhii de la strămutarea la cele veşnice a Părintelui Arhiepiscop Pimen, şi, în al doilea rând, în organizarea acestui moment istoric din viaţa acestei eparhii.

Vă rog să-mi permiteţi să-i mulţumesc Domnului Ministru-Secretar de stat Victor Opaschi, prietenul prin excelenţă al Sfintei noastre Biserici, pentru cuvânt, dar şi pentru susţinerea proiectelor iniţiate şi derulate de Biserică de-a lungul timpului. Totodată le mulțumesc şi Domnilor Miniştri prezenţi.

Mulţumesc, de asemenea, Domnului Prefect, Domnului Preşedinte al Consiliului Judeţean, Domnului Primar al Municipiului Suceava și autorităților, pentru faptul că sprijină, chiar în amănunt, lucrarea Bisericii.

Adresez un cuvânt de recunoştinţă părinţilor protopopi şi preacucernicilor părinţi, părinţilor stareţi, maicilor stareţe, părinţilor egumeni şi obştilor monahale din Arhiepiscopia Iaşilor, pentru cei 30 ani de jertfelnică slujire, timp în care, sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţiei Voastre s-au realizat lucrări care vor dăinui în suflet, în istorie şi în veşnicie. Şi aici am în atenţie nu doar miile de slujbe săvârşite, ci şi cele 400 de biserici construite, peste 800 de biserici restaurate şi pictate, construirea a nenumărate aşezăminte sociale, dar şi cele aproape 1000 de case parohiale şi sociale, construite din temelie. Experienţa mea de 30 ani ca Episcop-Vicar şi pregătirea mea în diferite domenii, reflectată în cele peste 70 de cărți publicate, mă vor ajuta la o lucrare competentă şi demnă de Sfânta noastră Biserică!

Fiţi încredinţaţi că voi continua, cu aceeaşi râvnă, în egală măsură, întărirea bisericii de zid şi a celei din sufletul fiecăruia, după modelul Martei şi Mariei, care au fost surori! Deşi probabil aşteptaţi, nu pot dezvălui priorităţile mele, întrucât necesită, în prealabil, o analiză pertinentă a stării de fapt!

Ați așteptat, probabil, să mă prindeți în cuvânt, dar după Cuvântul Mântuitorului și al Apostolilor, am prudență.

Un cuvânt de mulțumire se cuvine să adresez și reprezentanților media, cu precădere postului de televiziune Trinitas TV al Patriarhiei Române, care transmite în direct acest eveniment. Pe toţi, dar pe toți, i-aş ruga să ne critice mai puţin şi să ne ajute mai mult, că doar și ei slujesc interesele acestui popor!

Nu în ultimul rând, doresc să-mi exprim bucuria de a fi, începând de astăzi, în duh de rugăciune, împreună cu clerul şi cu cinul monahal, precum şi cu toţi credincioşii şi credincioasele, de orice vârstă, din dulcea Bucovină. Îi am în vedere îndeosebi pe tineri, pe care îi pomenesc în fiecare Sfântă Liturghie şi în a căror tinerețe şi entuziasm cred, mai ales atunci când sunt puse în slujba lui Dumnezeu şi a comunităţii din care fac parte. Nu-i trec cu vederea nici pe părinţii şi bunicii lor, care sunt chemaţi să continue, în duhul cuminţeniei şi bunei-aşezări duhovnicești.

Vreau să vă asigur că, dincolo de severitatea mea, veţi găsi un suflet bun, care cu patru decenii în urmă «a lăsat haina trupului acestei lumi la porţile Mănăstirii Putna pentru a o primeni cu haina Duhului», sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Iachint şi a Părintelui Arhiepiscop Pimen, stâlpi la acea vreme ai Ortodoxiei bucovinene în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Vă îmbrăţişez pe toţi deopotrivă, în Hristos Iisus şi, dincolo de temerile pe care le-aţi avut şi probabil că încă le aveţi, vă asigur că veți găsi în persoana mea un episcop cu care veţi putea lucra eficient în via Domnului, respectând, repet, întru totul Canoanele Sfinţilor Părinţi, Legiuirile Bisericii şi Hotărârile Sfântului Sinod! «Aranjamentele nu merg».

Totodată, vă asigur de seriozitate, punctualitate şi promptitudine în decizii, de respect, evlavie şi bună-cuviinţă faţă de tot ceea ce este sacru şi aştept de la lucrătorii din ogorul Domnului răspuns la toate acestea prin oglinda conştiinţei!

Zice o apoftegmă, «vorba lungă – sărăcia omului»! Părintele Iachint avea o altă vorbă. Spunea: «Vorba sună, fapta tună!». Şi, vă asigur că faptele vor tuna, dincolo de prezicerile unora din campania electorală. Sunt deschis la «nou», numai dacă, atenție, acel «nou» nu lezează mântuirea credincioșilor.

Iubiţi credincioşi, plec la drum având încrustată în suflet deviza Patriarhului Nicodim: «Nimic pentru mine, totul pentru Biserică!», dar şi cuvintele istoricului literar Constantin Loghin care zicea, atenție: «Numai atunci când cu toţii ne vom simţi trup din trupul Bucovinei, durere din durerea ei, suflet din sufletul ei, suferinţă din suferinţa ei, numai atunci ne vom arăta vrednici de Bucovina!». Am încheiat citatul.

Sfinţii Ioan cel Nou, Leontie de la Rădăuţi, Iacob Putneanul, Daniil Sihastrul, Sila, Paisie şi Natan, precum şi Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, sub a cărei ocrotire m-am născut, Sfânta Muceniţă Paraschevi de la Roma dimpreună cu Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae şi Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, prăznuiţi liturgic astăzi, să ne învăluie în ocrotitoarea lor rugăciune către tronul Preasfintei Treimi! Amin!”


Ne puteti urmări și pe: