Ne puteti urmări și pe:

Astăzi are loc întronizarea noului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Evenimentele prilejuite de întronizarea noului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților au început sâmbătă, 25 iulie. Purtând în mâini Sfânta Evanghelie, PS Părinte Damaschin Dorneanul a întâmpinat soborul ierarhilor în jurul orei 19.00, alături de o parte dintre stareții și starețele mănăstirilor din zonă, de un sobor de preoți și credincioși.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul ales al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost întâmpinat de Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean, și Alexandru Moldovan, prefectul județului.   

Alături de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, au mai ajuns la Suceava IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Calinic, Arhiepiscop ales al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Ignatie, Episcopul Hușilor și PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
   Duminică, 26 iulie, Sfânta Liturghie va fi oficiată în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, începând cu ora 09.00, de către IPS Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Ceremonia propriu-zisă a întronizării noului Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor va începe în jurul orei 11.30.


Ne puteti urmări și pe: