Ne puteti urmări și pe:

Admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” 2020.

Numărul celor care candidează astăzi, 26 iulie, pentru un loc la una dintre cele mai bune facultăți din țară este unul impresionant.
În acest sens, s-au implementat măsuri de prevenție împotriva răspândirii infecției cu noul coronavirus.
Prima măsură o reprezintă susținerea examenelor de admitere la Centrul Expozițional Romexpo. Spațiul de peste 10.000 de metri patrati.
Conform unui comunicat dat de către Universitate, in ceea ce privește numărul celor care s-au înregistrat pentru a da examenul, acesta este de 3.326 de viitori studenți. Conducerea UMF spune că anul acesta sunt cu 300 mai mulți candidați decât în anul precedent.
Pentru candidații ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 292 de locuri cu taxă.

Ne puteti urmări și pe: