Ne puteti urmări și pe:

Începând cu data de astăzi, 24 iulie 2020, toate internările programate în Spitalul Orăşenesc ,,Sfântul Dimitrie” Târgu Neamţ sunt limitate sau anulate, în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti, doar urgenţele medicale vor avea prioritate.

„Din cauza pandemiei COVID-19, în intervalul 24.07.2020-27.07.2020 în cadrul Spitalului Orășenesc Târgu Neamț vor fi limitate sau anulate toate internările programate și vor avea prioritate doar urgențele medicale.

De pe data de 27.07.2020 va fi dublată capacitatea de testare pentru pacienții suspecți COVID-19 la nivelul laboratorului de analize medicale, de la 16 probe la 32 probe zilnic”, a precizat managerul interimar dr.Patrașcu Alexandru.

foto din arhivă

Ne puteti urmări și pe: