Ne puteti urmări și pe:

La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 33 ani, din judeţul Braşov, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu din Bacău, având direcţia de deplasare către Bulevardul Unirii, nu a acordat prioritate de trecere, a surprins şi accidentat o femeie de 77 ani, din Bacău, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

În urma impactului, femeia de 77 ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Cei doi participanţi la evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi li-i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Ne puteti urmări și pe: