Ne puteti urmări și pe:

Suspendarea zborurilor din România către șapte țări

TAROM suspendă rutele dintre România şi Egipt, Iordania, Moldova, Serbia, Turcia, Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite până pe 15 august inclusiv, din cauza restricţiilor de călătorie, potrivit Mediafax.
,,Menționăm faptul că de la aceste restricții sunt exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele care transportă mărfuri (cursele cargo), cursele speciale de intervenție solicitate de către autorități, cursele medicale, cursele care transportă personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură, dar și zborurile de repatriere (chartere speciale)”, adaugă compania.
Biletele pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare sau pot fi rambursate.
Modificările se pot face în 12 luni de la data emiterii biletelor.
Ȋn cazul în care biletele au fost cumpărate pe site-ul TAROM sau într-o agenţie TAROM, cetățenii sunt rugați să trimită un mail la: contact@tarom.ro.

Ne puteti urmări și pe: