Ne puteti urmări și pe:

Prima declarație a Preasfințitului Calinic Botoșăneanul, Arhiepiscopul ales al Sucevei și Rădăuților

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
După vot, Arhiepiscopul ales al Sucevei și Rădăuților a luat cuvântul aducând mulțumiri și anunțând continuarea și sporirea lucrării Arhiepiscopului Pimen în „dulcea Bucovină”, alături de „vlădica Damaschin”, preoți și credincioși.
„Vom încerca să reparăm mrejele Ortodoxiei care au fost rupte de schismele și dezbinările consumate ca rezultat al libertății de exprimare de după 1989, respectând totodată, cu toată seriozitatea, canoanele rânduite de Sfinții Părinți, legiuirile Bisericii precum și hotărârile Sfântului Sinod”, a spus noul arhiepiscop ales.

Declarația integrală:

„Mai întâi mulțumesc Preamilostivului Dumnezeu pentru toate pe care le-am primit în viață. Însă astăzi, îi mulțumesc și pentru că, după aproape trei decenii de slujire în ascultare de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, m-a chemat, precum odinioară pe Petru, prin cei 30 de ierarhi care m-au votat, să arunc mreaja de cealaltă parte a corbăioarei și să vâslesc în marea învolburată a Ortodoxiei din dulcea Bucovină considerată a fi un fel de pământ al făgăduinței românesc.

Preafericirea Voastră, aș vrea să îmi permiteți să vă mulțumesc dintre cele foarte multe, pentru trei motive: în primul rând pentru că în iarna anului 1991 m-ați recomandat Sfântului Sinod în ascultarea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în al doilea rând pentru cei aproape 18 ani de împreună slujire în Arhiepiscopia Iașilor, timp în care ați ctitorit și rectitorit întreaga eparhie prin programul intitulat ‹Nici un sat fără biserică› și în al treilea rând aș vrea să vă mulțumesc pentru că ați binecuvântat înscrierea mea pe lista candidaților eligibili pentru demnitatea de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

De asemenea, îi mulțumesc Părintelui Mitropolit Teofan pentru cei 12 ani de împreună lucrare în Arhiepiscopia Iașilor, dar și pentru binecuvântarea pe care mi-ați dat-o pentru a candida.”

Ne puteti urmări și pe: