Current track

Title

Artist


Noi razii în peste 20 de restaurante, terase, fastfood-uri și societăți comerciale din Neamţ

Written by on iulie 22, 2020

Ieri, 21 iulie a.c., în cadrul acțiunii care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă au fost verificate 22 restaurante, terase, fastfood-uri și societăți comerciale din judeţ.

,,Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, la data de 21 iulie, 95 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, I.S.C.T.R. și A.R.R. au acționat în zonele aglomerate din județul Neamț și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Au fost vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 18 societăți comerciale, 4 verficări la vânzători/comercianți ambulanți/etc., precum și 258 persoane legitimate, verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. În baza Legii nr. 55/2020, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, 9 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 7 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor Lg. 55/2020 art. 5 (3), 8 contravenții aplicate în baza Legii nr. 61/1991 în context COVID-19.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 3400 de lei.

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare. Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea constientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2„, potrivit Prefecturii Neamţ.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *