Ne puteti urmări și pe:

Femeie moartă după ce mașina în care circula s-a încolăcit pe un copac

Accident teribil la Boroaia, unde o femeie în vârstă de 66 de ani și-a pierdut viața. Tragedia s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 19.00, după ce mașina în care se afla s-a încolăcit pur și simplu pe un copac de pe marginea drumului.
Femeia a rămas încarcerată și pentru scoaterea ei dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenția autospecialei de descarcerare.
La locul accidentului au mai fost trimise modulul MUR și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță al Județului. Din păcate, după ce a fost extrasă din mașină femeia nu a mai putut fi salvată, echipele medicale fiind nevoite să constate decesul.
Cealaltă persoană din mașină, un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost preluat de către o ambulanţă şi transportat la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului din Fălticeni. Nu se cunoaște până acum motivul pentru care mașina a părăsit carosabilul și a ajuns să se lovească de copacul pe care a rămas efectiv pliată.

Ne puteti urmări și pe: