Current track

Title

Artist


S-a întâmplat în 18 iulie 1946

#Postat de on iulie 18, 2020

0 Copie 6

S-a întâmplat în 18 iulie 1946: A murit Mauriciu Brociner, militar român de etnie evreiască, participant la Războiul de Independenţă. Mauriciu Brociner, (n. 1854 – d. 18 iulie 1946), militar şi diplomat, erou de război. Mauriciu Brociner a fost unul din cei o mie de voluntari evrei români care au luptat în Războiul de independenţă (1877-1878).

S-a întâmplat în 18 iulie 1946
S-a întâmplat în 18 iulie 1946

     În timpul războiului, Mauriciu Brociner a fost primul evreu român care a primit grad de ofiţer (sublocotenent). În luptele la cucerirea celor două redute la Griviţa, sublocotenentul Mauriciu Brociner a înfipt steagul român pe redute. După război, în anul 1879, prin decretul regal 255, 883 evrei români care au luptat în război, cu Brociner în frunte, au primit cetăţenia română, care până atunci nu se dădea necreştinilor. Mauriciu Brociner a primit diverse medalii şi cu timpul a înaintat până la gradul de colonel. Colonelul Mauriciu Brociner a fost consulul României la Frankfurt şi Director al Mareşalatului şi Palatului Regal şi Secretarul Reginei Elisabeta.
      Născut la 15 iulie 1855 la Iași, Mauriciu Brociner a urmat studii de comerț la Viena, iar la întoarcerea în România s-a înrolat ca voluntar în armata română, primind gradul de sergent. În campania din 1877-1878, a participat ca sublocotenent la asaltul asupra Griviței, sub comanda căpitanului Valter Mărăcineanu. Pe 30 august 1877, după moartea căpitanului Mărăcineanu, a preluat comanda batalionului și a cucerit cele două redute de la Grivița, fiind rănit de două ori de gloanțele infanteriei inamice.A fost decorat cu ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler și avansat ofițer în Regimentul 8 de linie. A mai fost distins cu Ordinul rus „Crucea Sfântului Stanislav”, cu spada și Virtutea militară clasa I. În 1896, în timpul unei vizite în România, regele Serbiei, Alexandru, i-a conferit lui Mauriuciu Brociner ordinul Iakova, gradul de comandor.
       După vindecarea rănilor, a fost fost numit director al Cancelariei Casei Regale, funcție în care a activat timp de 38 de ani. În memoriile reginei Elisabeta a României, găsim note referitoare la locotenent-colonelul Mauriciu Brociner: „În casa noastră […] avem toate confesiunile reprezentate de propria noastră familie: catolici, protestanți și ortodocși – precum avem pe un evreu secretar al casei. Și s-a nimerit ca tocmai un israelit este sprijinul meu principal în toate afacerile filantropice. Maiorul (de atunci încoace colonelul) Brociner s-a ales în războiul din 1877 cu două răni periculoase, a devenit pe urmă secretarul palatului și de atunci sacrifică plin de inimă pentru toți săracii și suferinzii, care așteaptă ajutorul nostru. Și nu s-a iscat niciodată cea mai ușoară supărare, cea mai mică neînțelegere…”.
       A primit cetățenia română în 1879, figurând în capul listei celor 888 soldați evrei naturalizați în bloc pentru participarea la războiul de independență. În perioada interbelică, o lungă perioadă de timp, a deținut funcția de secretar al reginei Maria. În 1937, la parada organizată pentru celebrarea a 60 de ani de la Războiul de Independență, a defilat în fruntea veteranilor din 1877, având aproape 90 de ani. Cu toate acestea, a fost afectat de efectele legilor antisemite din anii 1940-1944, fiind printre veteranii de război care nu a beneficiat de pensie de stat. A murit la 18 iulie 1946.

Redăm mai jos scrisoarea trimisă părinților săi după asaltul asupra redutei Grivița.

„Turnu Măgurele, Sâmbătă 3/15 Septembrie 1877

Ospiciul Independenței No. 2

Iubiți părinți!

Ieri v-am telegrafiat, că am fost adus rănit aici.La 30 August, ziua onomastică a Mejestății Sale Împăratul Alexandru II, era să se facă un atac general asupra Plevnei.

Regimentul nostru primise ordin de a deschide atacul contra fortului principal (Grivița). Eu deja primisem funcțiunea de ofițer, deși încă purtam uniforma de sergent. La 3 ore după amiaza se începu atacul; ai noștri se aflau între teamă și speranță. După darea comandei am înaintat cu un strigăt unanim de «ura!» la o distanță de 1 ½ – 2 kilometri spre fort, sub o ploaie deasă de glonțuri inamice.
      Îndată după cei dintâi 20-30 de pași, am fost ușor rănit la brațul drept de un glonț. Încă nu băgai în seamă această rană, și pășeam înainte, animând ostașii (fără ca să mă laud cu aceasta) într-un mod energic până spre deal, unde am fost primiți de un foc violent de tunuri și de fuziladă. Ostașii cădeau ca furnicile, însă se țineau cu mare bravură; și peste grămezile de cadavre pășeam înainte până spre fort. Atâta curaj și hotărâre nu mă așteptam de la ostașii noștri și nici de la mine.
Din toate părțile ploua cu bombe și cu glonțuri, digijate de la inamicul, ce se ținea ascuns în șanțuri. Noi nu știam la care parte să ne îndreptăm mai întâi: pe lângă aceasta ne ajunsese trista știre: căpitanul Valter, care comandase batalionul nostru, căzuse, și încă alți ofițeri, cari erau destinați de a primi comanda. Eu nu știam ce să încep a face. În fine, izbutii de a aduna câțiva din ostașii mei, spre a pătrunde cu dânșii în fort peste șanț, cu mine erau încă doi ofițeri, când deodată simții o lovitură violentă la piciorul drept și căzui pe jumătate fără simțire la pământ.
        Când mă deșteptai și-mi examinai piciorul, văzui sângele curgând peste pantaloni.Deodată auzii că se suna retragerea. Noi dar, cu tot curajul nostru, am fost respinși și trupele începură a se retrage. Atunci începui a mă gândi: Ce voi face când turcii mă vor găsi aici pe redută 10-15 pași aproape de șanțul lor? Mă vor tăia în bucăți, mă vor țepui și frige, așa cum au făcut și altor ofițeri care au rămas acolo? Acest gând îmi inspiră puterea de a mă scula încă o dată și a mă târî după regimentul, ce deja se retrăsese. Astfel mersei șchiopătând, persecutat mereu de glonțurile inamice, o distanță de un kilometru, până în fine zării câțiva oameni de-ai serviciului sanitar, care mă conduseră până la ambulanță, unde mi se legară rănile și fui pus într-un car ce mă transportă la spitalul provizoriu a diviziunii. Acolo doctorul Stavrescu și dr. Cociu îmi examinară rănile și găsiră că la braț era numai o simplă contuziune a unui glonț trecător, care în câteva zile se va tămădui. La picior însă, d-lor găsiră că glonțul a străpuns pulpa, fără ca să vatăme osul. Glonțul a intrat într-o parte și a trecut pe cealaltă.Slavă Domnului că am scăpat numai cu atâta! Pericol nu este pentru mine, totuși nu pot fi restabilit înainte de 3-4 săptămâni. Ai noștri avură la 3 August 2.000 de răniți și morți între care 40 de ofițeri. Numai la batalionul I al regimentului nostru au fost 5 ofițeri morți, între care și căpitanul Valter (Ușoară să-i fie țărâna!) Se vedea cum turcii l-au ridicat în sus pe baionetele lor. 6 ofițeri răniți între care sunt numărat și eu. Actualmente mă regăsesc la spitalul independenței care e dirijat de doamnele Rosetti și Cantacuzino. Voiajul la București nu-l pot întreprinde mai înainte de a mă vedea astfel restabilit, încât să-mi fie posibil de a putea face drumul până la Slatina în trăsură. Așadar joi, cel mult la finele săptămânii voi pleca.

Duminică, înainte de amiază

Azi dimineață am primit telegrama d-v. Nu este necesar ca mama să vie la București, nefiind periculos bolnav. Când voi avea fericirea de a mă găsi în cercul familiei, vă voi istorisi în câte pericole m-am aflat. Pentru acuma însă destul. Scuzați scrierea mea, căci aceste rânduri le scriu șezând culcat. Fiți de tot fără griji. Noi avem aici medici buni și bună căutare. Mâine mi se pare că trebuie să fie Yom-Kippur. Vă doresc taneth ușor și vă salut din inimă.

Al d-voastră Mauriciu

P.S. –Nu mai sunt sergent, ci sublocotenentul Brociner.”

Surse:

Hary Kuller, Evreii din România: breviar biobibliografic, Editura Hasefer, București, 2008

https://centenar.ampt.ro/valter-maracineanu-si-mauriciu-brociner-cei-doi-care-au-speriat-grivita-video/

https://www.facebook.com/societateaevreiasca/photos/povestea-lui-mauriciu-brociner-într/482184565533151/

https://ziarulactualitatea.ro/regii-romaniei-si-faurirea-statului-roman-modern-ecouri-din-presa-de-epoca-i-1-28/mauriciu-brociner-2a/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 18 iulie 1946 appeared first on Jurnal Spiritual.


S-a întâmplat în 18 iulie 1946 was first posted on iulie 18, 2020 at 4:30 am.
©2020 „Jurnal Spiritual„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.com