Current track

Title

Artist


Franța. Incendiu la Catedrala din Nantes

#Postat de on iulie 18, 2020

Franța. Incendiu la Catedrala din Nantes.

Un incendiu a cuprins sâmbătă dimineaţa catedrala gotică Saint-Pierre-et-Saint-Paul, situată în centrul oraşului Nantes, a anunţat Serviciul de pompieri din departamentul Loire-Atlantique (vestul Franţei), transmit agențiile de presă străine,
Flăcările au spart vitraliile catedralei şi au distrus marea orgă a clădirii din secolul XV.
Procurorul Pierre Sennes a declarat pentru reporteri că au fost identificate trei focare distincte, iar autorităţile tratează incidentul ca pe un act criminal. El nu a mai oferit şi alte detalii.
Comandantul local de pompieri, Laurent Ferlay, le-a spus reporterilor că 104 pompieri sunt încă la faţa locului pentru a se asigura că incendiul este complet sub control. El a susţinut că un focar s-a aflat în spatele orgii, care a fost complet distrusă. În afară de orgă şi de spargerea vitraliilor, pagubele nu sunt atât de mari precum s-au temut iniţial pompierii.
Nu este prima dată când această catedrală este afectată de un incendiu. În timpul bombardamentelor aliate din 1944 catedrala a fost parţial distrusă, iar în 1972 şi-a pierdut turla din cauza unui incendiu.
„Am rămas în minte cu incendiul din 1972, dar în acest moment situaţiile nu se compară”, a comentat şi primarul din Nantes, Johanna Rolland. După acel incendiu, catedrala a fost redeschisă pentru slujbe religioase abia în mai 1985, după 13 ani de reparaţii.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *