Ne puteti urmări și pe:

Administrația Prezidențială anunță: Președintele Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă legea carantinei și izolării

Președintele Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă dimineața legea carantinei și izolării, adoptată joi seara de Senat în calitate de for decizional, după ample dezbateri.
Actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare după trei zile, adică de marți.
Printre modificările aduse actului normativ se numără obligația INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de cele retestate.
De asemenea, un alt amendament prevede că izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul.
Din lege au fost eliminate paragrafele care prevedeau carantinarea bunurilor.

Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.

De asemenea, personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Detaşarea nu poate depăşi 30 de zile.

Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Editor: B.P.

Ne puteti urmări și pe: