Ne puteti urmări și pe:

Ziua Justiției Penale Internaționale

 Comunicat de presă

 17.07.2020

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea, la 17 iulie, a Zilei Justiției Penale Internaționale, care reamintește de adoptarea, la 17 iulie 1998, a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI).

România va continua să sprijine eforturile menite să contribuie la eficientizarea funcționării Curții și la protejarea independenței instanței internaționale, cu respectarea principiilor cooperării și complementarității prevăzute prin tratatul fondator al CPI.

Curtea Penală Internațională este singura instanță penală internațională permanentă. 123 de state sunt părți la Statutul CPI. Curtea are competența asupra infracțiunii de genocid, crimelor împotriva umanității, crimelor de război şi crimei de agresiune. În cei peste 20 de ani de activitate, Curtea a fost sesizată cu 28 de cauze.

Romania   este unul dintre principalii promotori ai înființării unei curți penale internaționale permanente, prin activitatea prodigioasă a diplomatului şi juristului Vespasian Pella.

Ne puteti urmări și pe: