Ne puteti urmări și pe:

Volumul de memorii scris de nepoata lui Trump s-a vândut în 950.000 de exemplare în prima zi de la lansare

Cartea este intitulată: ”Prea mult şi niciodată suficient: Cum l-a creat familia mea pe cel mai periculos om din lume”.

Volumul de memorii ”Too Much and Never Enough: How My Family Created the World’s Most Dangerous Man” (”Prea mult şi niciodată suficient: Cum l-a creat familia mea pe cel mai periculos om din lume”), de Mary L. Trump, nepoata preşedintelui american, a stabilit un record de exemplare vândute pentru editura Simon&Schuster în prima sa zi de la lansare, au anunţat editorii”

Volumul de memorii despre viaţa în familia Trump şi efectele acesteia asupra psihicului preşedintelui american în exerciţiu s-a vândut în 950.000 de exemplare joi, în prima sa zi după lansarea în librării, a anunţat editura într-un comunicat de presă. Numărul exemplarelor vândute include şi comenzile pre-sale în toate formatele.  

 ”’Too Much and Never Enough’ a intrat în atenţia opiniei publice într-un fel în care puţine cărţi o fac, devenind un fenomen cultural şi o lectură obligatorie pentru oricine doreşte să înţeleagă dinamica unică a familiei în care s-a format cel mai puternic om de pe glob în prezent. Este în acelaşi timp un portret psihologic revelator şi o lucrare cu semnificaţie istorică”, a declarat Jonathan Karp, directorul executiv al editurii Simon&Schuster, într-un comunicat.   

Cifrele de vânzare pre-sale şi cele din ziua lansării sunt mai mari decât oricând şi mult mai importante pentru traiectoria ulterioară a unei cărţi, similare cu datele de box-office în primul weekend de la lansarea unui film. Pre-comenzile online au devenit un element esenţial pentru planul de vânzări al oricărei edituri.

Printre volumele publicate de Simon&Schuster care au înregistrat un succes editorial similar se numără ”Fear: Trump in the White House”, de Bob Woodward, apărut în septembrie 2018, care s-a vândut într-un număr total de 750.000 de exemplare în precomandă şi în prima zi de lansare. La vremea respectivă, ”Fear” a fost cea mai bine vândută carte în precomandă din istoria editurii.

Ne puteti urmări și pe: