Ne puteti urmări și pe:

Lucrători ai CFR Călători împreună Poliţia Transporturi Feroviare au efectuat mai multe controale în stații de cale ferată și în trenurile de călători în vederea prevenirii răspândirii virusului Sars Cov 2.

 ”Aceste acțiuni au ca principal scop conștientizarea, atât în rândul pasagerilor cât și al personalului propriu, a necesității purtării măștii de protecție. În timpul acțiunilor, reprezentanții Poliției Transporturi Feroviare dispun măsuri pentru portul măștii de protecție și acolo unde este cazul aplică sancțiuni”, a comunicat CFR Călători.

Numai în intervalul 7- 14 iulie 2020, în acțiunile desfășurate pentru respectarea măsurilor legale privind limitarea răspândirii infecţiei cu virusul SARS COV-2, Poliţia Transporturi Feroviare a întreprins controale în 447 de stații de cale ferată şi 1.104 trenuri de călători. Verificările vizează însă, precizează CFR Călători, și calitatea serviciului, legalitatea călătoriei şi evaluarea modului în care personalul feroviar îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu.

De altfel, în prima jumătate a anului în curs, poliţiştii din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi au desfăşurat în acest sens, peste 500 de acţiuni pe principalele magistrale de cale ferată secţiile de cale ferată adiacente. In urma verificarilor, a comunicat CFR Calatori, s-au aplicat peste 9.400 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.000.000 de lei, fiind confiscate și bunuri în valoare de 23.000 de lei. Totodată, au fost constatate 165 de infracţiuni, dintre care 47 de natură judiciară și 92 de natură economic-financiară.

Ne puteti urmări și pe: