Ne puteti urmări și pe:

Miercuri, 15 iulie 2020, se împlinesc 523 de ani de la începerea construcției Bisericii ,,Sfântul Ioan Domnesc”, ctitorie a domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare, la Piatra Neamț, a transmis primarul Dragoş Chitic.

Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piatra Neamţ, cunoscută sub numele de „Sfântul Ioan Domnesc”, este unul dintre cel mai bine păstrate monumente dintre ctitoriile ștefaniene.

Între anii 1468-1475, s-a construit Curtea Domnească a marelui voievod Ştefan cel Mare, care a avut rol administrativ al ţinutului Neamţ. Pe acelaşi platou, în imediata apropiere a Curţii Domneşti, dar înconjurată de o incintă proprie, se află Biserica Domnească „Sfântul Ioan Botezătorul”, care a fost zidită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare între anii 1497-1498, după cum aflăm din pisania din stânga uşii de la intrare.

Turnul clopotniţă – simbolul municipiului Piatra Neamț

Conform pisaniei, turnul-clopotniţă al bisericii a fost construit la 1499, în timpul domniei marelui Voievod Ştefan cel Mare. Funcţionând şi ca turn de strajă, locaţia sa a fost aleasă cu multă pricepere şi meşteşug, căci avea vedere luminoasă către întreaga luncă a Bistriţei, iar străjerii puteau cuprinde cu vederea şi valea pe care, spre răsărit, porneau drumurile ce duceau la Cetatea Neamţului şi la târgul Romanului, iar spre miazăzi, spre zona Bacăului.

Biserica este o capodoperă a arhitecturii ecleziastice moldovenești de la sfârșitul secolului al XV-lea, una din construcțiile care s-au păstrat până astăzi din vechea reședință domnească de la Neamț. 

foto: facebook

Ne puteti urmări și pe: