Ne puteti urmări și pe:

Comisia parlamentară de anchetă privind românii care au plecat la cules de sparanghel în străinătate a decis marţi, în şedinţă, să îi audieze pe prefecţii de Suceava şi Cluj, a anunţat preşedintele comisiei, senatorul Radu Oprea, care a făcut un apel către toate instituţiile să răspundă solicitărilor primite de la parlamentari. Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, va fi audiat cu privire modul în care câteva sute de suceveni au părăsit zona de carantină pentru a plecat la cules sparanghel în Germania.  La reuniune au fost prezentate documente şi s-a luat decizia de a fi chemaţi la comisie mai mulţi oficiali.

Întrunită în prima sa şedinţă pe 6 iulie, comisia de anchetă şi-a stabilit regulamentul şi tot atunci s-a decis şi trimiterea de scrisori către toate instituţiile implicate în situaţia care a dus la prezenţa a 2.000 de români, în perioada stării de urgenţă instituite ca urmare a epidemiei de COVID-19, pe Aeroportul din Cluj Napoca, pentru a pleca din ţară.

Radu Oprea a precizat marţi că, până acum, instituţiile respective nu au confirmat că vor veni la audieri. „Nici răspunsurile pe care ar fi trebuit să le primim nu au sosit. Doar două instituţii dintre cele 11 cărora le-am trimis solicitări au răspuns. Este un fel în care instituţiile din România, Guvernul României înţelege să trateze Parlamentul. Eu solicit Guvernul României, solicit conducătorilor instituţiilor să transmită de urgenţă, cu celeritate, să răspundă la toate întrebările pe care le-am pus în corespondenţa transmisă către domniile lor”, a declarat senatorul.

Sursa citată a menţionat că, până în prezent, au răspuns Instituţia Prefectului din Cluj şi Consiliul Judeţean Suceava, însă din punctul de vedere al comisiei nu conţin informaţiile de care este nevoie. „Drept urmare am decis ca săptămâna viitoare, când vom avea următoarea comisie, să invităm prefectul judeţului Suceava, prefectul judeţului Cluj, prefecţii judeţelor din zonele de tranzit şi, de asemenea, comandanţii dispozitivelor, cum sunt inspectorii-şefi de poliţie din aceste judeţe”, a informat Oprea, citat de Ziare.com.

Ne puteti urmări și pe: