Ne puteti urmări și pe:

Jurnal de Bacău a fost să verifice pe teren, stadiul unui drum județean, despre care a mai scris in martie 2019. Prezenți fiind la semnarea contractului, chiar am fost curioși să vedem stadiul lucrărilor.

Ajunși la fața locului, am descoperit un șantier în lucru. Problemele sunt multiple, dar cele mai grave sunt reprezentate de lucrările prost făcute.

Vorbim de drumul unde există deja o anchetă pentru nerespectarea ordonanțele militare. 

Deja unde s-a asfaltat, se sapă pentru reparații. Drumul s-a surpat cu tot cu asfaltul proaspăt, iar muncitorii sapă de zori ca să scoată asfaltul turnat.

O parte din oameni sunt afectați la propriu de lucrări si se fac abuzuri. Se taie garduri, se intră pe proprietăți private, și se fac lucrări fără sens.

Locuitorii din Filipeni, care așteaptă de 30 de ani ca DJ 241 B Pădureni – Godovana, cu o lungime de 15 kilometri, să fie modernizat și practicabil, au devenit bătaia de joc a PSD. ”Toți locuitorii comunei își doresc să poată circula pe un drum asfaltat. De 30 de ani, de când PSD a tot condus Consiliul Județean Bacău am primit promisiuni la fiecare campanie de alegeri, că începe modernizarea, se face drumul. Acum lucrările au demarat, numai că sunt de foarte proastă calitate, în urma lor drumul se surpă, apar gropi și cratere, deși lucrarea nu este nici măcar finalizată. Pe de o parte se asfaltează, pe de altă parte se cârpește. Dacă tot se face investiția, ne-am dori să fie de la început una de calitate”, a declarat Ioan Berza, președintele PNL Filipeni.

Finanțarea pentru modernizarea DJ 241 B Pădureni – Godovana a fost prevăzută spre finanțare încă din 2017, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Atunci s-a semnat contractul de 34 de milioane de lei, între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Bacău, dar, până în februarie 2020, stadiul investiției nu trecuse de 14%. Odată cu apropierea campaniei electorale, firmele SC Bertoni Construct SRL, SC Mavgo Holding și SC Expres Construct TIS, apropiate de baronul PSD de Neamț Ionel Arsene, au început să lucreze.

Dacă la Gura Văii am văzut cum un drum s-a făcut praf imediat ce a ieșit din perioada de garanție, iar cei de la consiliul județean refuză să aloce fondurile necesare reparațiilor, doar pentru că primarul este de la PNL, aici avem un alt fenomen. Banii au fost dați către o comunitate condusă de un primar PSD, dar lucrările sunt îndoielnice. Dacă drumul se surpă, înseamnă că nu a existat un studiu geo sau acesta a fost realizat pe genunchi și nu a fost prevăzut din start pericolul alunecărilor de teren. Evident că oamenii au nevoie de drum, investiția trebuie realizată, dar nu oricum.

Ministerul Dezvoltării nu trebuie să deconteze lucrări de proastă calitate și voi semnala acest lucru ministerului Dezvoltării, Ion Ștefan, căruia îi voi solicita să trimită Corpul de Control al Ministerului Dezvoltării la Filipeni, să vadă ce se întâmplă acolo”, a declarat deputatul PNL Tudorița Lungu.

În timp ce președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu, însoțit de europarlamentarul Dragoș Benea, fac poze electorale pe cele câteva șantiere din județ, în speranța că vor mai păcăli încă o dată alegătorii, nimeni nu pare interesat de calitatea lucrărilor sau de faptul că, la Gura Văii, la Filipeni sau la Răcăciuni, oamenii sunt în continuare umiliți și tratați cu dispreț de autoritățile județene, au declarat cei de la PNL.

Cei de la Consiliul Județean au venit cu o serie de contra argumente, dar din păcate nu spun nimic de incalcarea proprietăților private: Iată ce spune Sorin Brasoveanu:

• drumul de 15 km care străbate comuna Filipeni a fost inclus în Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală (PNDL II), cea mai eficientă iniţiativă a guvernării PSD, destinată în primul rând investiţiilor în mediului rural. Cinci milioane de euro este valoarea lucrărilor, o sumă record pentru comună.

• în urma unei licitaţii a fost desemnată firma câştigătoare, iar la data de 16 septembrie 2019 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor. În perioada de proiectare, constructorul şi-a asigurat materialele necesare unei treceri rapide la execuţia efectivă.

• pentru a se încadra în termenele prevăzute în graficul de execuţie, firma a abordat lucrările pe mai multe tronsoane şi cu mai multe tipuri de activităţi.

• la platforma drumului lucrările au avansat într-un ritm accelerat, pe anumite sectoare fiind aşternut primul strat de legătură de mixtură asfaltică, inclusiv acolo unde se intersectau cu zonele în care trebuie executate zidurile de sprijin pe coloane. Asta deoarece piloţii foraţi au diametre mai mari decât cele uzuale şi a fost necesară aducerea unor echipamente adecvate, de mari dimensiuni, care au nevoie de planeitate şi stabilitate pentru a opera eficient şi în siguranţă. De aceea a fost obligatorie turnarea inclusiv a asfaltului ca variantă provizorie, iar porţiunile afectate vor fi refăcute de constructor, fără o suplimentare de costuri.

• de asemenea, firma a luat decizia de a nu executa ultimul strat de asfalt imediat după finalizarea stratului de legătură, şi a deschis traficul, chiar a suplimentat traficul greu cu utilajele proprii, tocmai pentru a constata dacă se produc eventuale degradări ale patului-suport din corpul drumului. Toate deficienţele vor fi remediate de constructor, pe cheltuiala sa.

• una dintre cele mai complexe lucrări este pe sectorul de drum cuprins între km 10+240-10+360, L= 120 ml, şi km 16+390-16+520 , L= 130ml, unde s-a prevăzut execuţia unor ziduri de sprijin.

• în concluzie, amplasamentul de 15 km a fost predat constructorului până la recepţia de final, acesta fiind răspunzător de toate lucrările pe perioada derulării contractului, care are ca termen septembrie 2021.

Consiliul Judeţean nu va recepţiona lucrarea dacă nu respectă toate condiţiile prevăzute în contract. Iar dacă după recepţie se vor constata nereguli, firma va fi executată în perioada de garanţie de 60 de luni!

GALERIE FOTO

VIDEO – se încarcă…

NO COMMENT‼️https://jurnalfm.ro/2020/07/14/drum-judetean-stricat-inainte-de-inaugurare-s-a-surpat-drumul-e-plin-de-gropi-si-se-intra-pe-proprietati-private-fotovideo

Publicată de Jurnal de Bacau pe Marţi, 14 iulie 2020
Ne puteti urmări și pe: