Ne puteti urmări și pe:

Cele mai periculoase locuri de muncă în timpul pandemiei

Pe măsură ce mai multe persoane se întorc la muncă după ridicarea restricţiilor cauzate de pandemia de Covid-19, s-a constatat că unele meserii sunt mai riscante decât altele.

  1. Dentiştii
    Medicii dentişti au cel mai mare scor de risc pentru contractarea coronavirusului, potrivit analizei Forumului Economic Mondial.
    Ei petrec perioade îndelungate de timp în imediata apropiere a gurii pacienţilor şi efectuează proceduri care produc aerosoli, ceea ce poate transporta virusul.
    Inline image
  2. Medicii de familie şi generalişti
    Nu este surprinzător faptul că medicii de familie prezintă un risc ridicat de a contacta COVID-19. Ei sunt primul contact pentru majoritatea persoanelor care suspectează că ar putea avea virusul, în special în zonele cu capacităţi de testare limitate.
    Alte tipuri de medici şi lucrători medicali, inclusiv specialişti precum chirurgi şi anestezieni, sunt, de asemenea, supuşi unui risc ridicat.
  3. Asistente medicale
    Asistenţii medicali se află în primele linii ale pandemiei şi există şanse foarte mari să intre în contact cu pacienţi infectaţi, fie că este vorba de saloanele de terapie intensivă, fie în alte secţii ale spitalelor.
  4. Însoţitori de zbor
    S-a constatat că însoţitorii de zbor au cel mai mare risc de a fi expuşi la boli sau infecţii dintre toate profesiile aflate în afara sferei medicale. Acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză, deoarece ei intră în contact strâns cu sute de pasageri la fiecare zbor şi totul se petrece într-un spaţiu închis.
  5. Şoferi de autobuz
    Conducerea unui autobuz s-a dovedit, de asemenea, una dintre ocupaţiile cu cel mai mare risc de a contracta virusul, conform cifrelor Forumului Economic Mondial. Şoferii lucrează în imediata apropiere a altora şi sunt expuşi unui număr mare de persoane în cursul unei zile.
  6. Educatorii şi învăţătorii
    În conformitate cu datele citate de Business Insider, profesorii asistenţi, educatorii şi învăţătorii prezintă un risc ridicat de contactare a virusului, dar cei care lucrează în grădiniţe se confruntă cu cel mai ridicat risc deoarece lucrează cu copii care sunt prea mici pentru a urma protocoalele stabilite şi a respecta măsurile de igienă.
  7. Pompieri
    Datele arată că pompierii prezintă un risc mai mare decât poliţiştii de a contacta COVID-19.
    În Statele Unite, de exemplu, mai muli pompieri au fost diagnosticaţi cu Covid-19, unul dintre principalele motive ale răspândirii virusului, fiind acela că în aşteptarea apelurilor de intervenţie, ei au petrecut mult timp împreună în spaţii închise.
  8. Angajaţii din restaurante şi serviciile de ospitalitate
    Angajaţii din restaurante sunt printre cei mai expuşi contactării noului coronavirus.
    Munca lor presupune contactul nu numai cu alţi angajaţi, ci şi cu foarte mulţi clienţi. De asemenea, ei primesc în mod regulat bani cash, vin în contact cu vase folosite de un număr mare de persoane şi fac acest lucru într-un cadru fără multe dintre precauţii, cum ar fi un separator de sticlă.
  9. Coafeză
    Coafezele intră în contact direct cu clienţii pentru o perioadă îndelungată de timp, ceea ce le pune într-o situaţie de risc.
    Alte servicii de îngrijire personală – inclusiv maseurii, manichiuristele şi cosmeticienele – sunt de asemenea în categoria ocupaţiilor cu risc ridicat.
    A fost analizată rata de deces în funcţie de ocupaţia pacienţilor, potrivit Business Insider.
Ne puteti urmări și pe: