Melodia curentă

Titlu

Artist


Comisia juridică a Senatului reia luni, dezbaterile asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea

Scris de pe iulie 13, 2020

Comisia juridică a Senatului reia luni, dezbaterile asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea.

Votul în plenul Senatului pe proiectul Guvernului privind carantina şi izolarea a fost amânat pentru luni, iniţiativa aparţinând reprezentanţilor PSD. Senatul îşi reia activitatea luni dimineaţa, de la ora 9.30.
PSD susține că izolarea, carantina și spitalizarea „trebuie făcute pe baza unor dovezi clare, științifice de boală”. „Semnele sugestive” nu reprezintă o „dovadă științifică, clară” și în lege nu este precizată perioada acestor măsuri.
O altă problemă, în opinia PSD, este cea a copiilor cu părinți aflați în izolare sau în carantină.
„Amânarea adoptării legii înseamă o creștere dramatică a riscului de infectare cu COVID-19. În totate țările democratice din lume autoritățile au la dispoziție carantina, izolarea și posibilitatea de a trata pacienții sub control medical”, a spus sâmbătă premierul.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *