Current track

Title

Artist


Statele din nord susţin politici financiare riguroase, respectiv Austria, Olanda, Suedia şi Danemarca

#Postat de on iulie 12, 2020

Statele din nord susţin politici financiare riguroase, respectiv Austria, Olanda, Suedia şi Danemarca

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a propus, vineri, un buget multianual al UE pentru perioada 2021 – 2027 mai mic cu 26 de miliarde de euro față de varianta Comisiei Europene, pentru a încerca să convingă statele din nord care susţin politici financiare riguroase, respectiv Austria, Olanda, Suedia şi Danemarca. Acesta a înaintat și propunerea pentru fondul de relansare economică ca urmare a efectelor produse de pandemia de coronavirus. Fondul rămâne la fel cu modelul propus de Comisia Europeană, potrivit Agerpres.Propunerea lui Charles Michel prevede o uşoară reducere a bugetului multianual, la 1.074 de miliarde de euro. Comisia Europeană a propus un buget de 1.100 de miliarde de euro, respectiv 1,07% din venitul naţional brut al statelor membre, dar Austria, Olanda, Suedia şi Danemarca doresc limitarea acestui buget la 1% din venitul naţional brut.     In schimb, suma de 750 de miliarde de euro propusă de Executivul european pentru acest fond, din care 500 de miliarde subvenţii şi 250 de miliarde credite, rămâne neschimbată şi în propunerea şefului Consiliului European. Respectivele patru state cer reducerea ponderii subvenţiilor în favoarea creditelor şi Charles Michel a recunoscut că încă sunt divergenţe majore la acest punct între statele membre.     In ceea ce priveşte condiţiile pentru accesarea banilor din fondul de redresare, Michel propune ca statele membre să prezinte Comisiei Europene planuri de ”redresare şi rezilienţă” pentru perioada 2021-2023, elaborate conform recomandărilor Bruxelles-ului. Apoi, aceste planuri vor trebui aprobate de celelalte state membre prin majoritate calificată.    El a precizat la o conferinţă de presă că va prezenta propunerea de compromis celor 27 şefi de stat şi de guvern la summitul european care va avea loc săptămâna viitoare.     Comisia Europeană a atenţionat că accesarea sumelor prevăzute în fondul de redresare va fi legată de reforme economice corelate în special cu agenda europeană privind mediul şi digitalizarea.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *