Ne puteti urmări și pe:

Vineri are loc repartizarea computerizată la liceu a absolvenților de clasa a VIII-a

Repartizarea computerizată la liceu a absolvenților de clasa a VIII-a va avea loc vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Rezultatele la Evaluarea Naţională au fost publicate pentru prima dată prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat fiecărui candidat.

Rezultate repartizare licee 2020, pe edu.ro. Rezultatele repartizării computerizate au fost anunțate, vineri, pe site-ul edu.ro, absolvenții clasei a VIII-a fiind repartizați în funcție de ierarhia publicată pe site-ul admitere.edu.ro.

Intră AICI pentru a vedea la ce liceu ai fost repartizat. 

La fel ca la Evaluarea Națională și Bacalaureat, căutarea rezultatelor repartizării computerizate se face în baza codului unic primit de fiecare absolvent.

Fișele cu opțiuni pentru repartizarea la licee 2020 s-au completat în perioada 2-6 iulie de către absolvenții clasei a VIII-a.


Dintre cei 160.663 de candidaţi prezenţi la Evaluarea Naţională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidaţi (în creştere, raportat la cei 122.252 de candidaţi din etapa iniţială) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, adică 76,20%.
Dintre aceştia, 892 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10.
În perioada 13 – 20 iulie, se vor depune sau transmite dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Cum se face repartizarea computerizată
După verificări multiple şi corectarea erorilor semnalate are loc repartizarea computerizată. Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie.

Pentru fiecare elev se caută prima opţiune de pe lista unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune, potrivit ghidului de admitere.

Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la niciun liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V – VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Ne puteti urmări și pe: