Ne puteti urmări și pe:

„Delta Moldovei”, declarată sit Ramsar

”Convenţia de la Ramsar este un tratat internațional, aflat sub egida UNESCO, și are ca scop conservarea zonelor umede şi utilizarea inteligentă a resurselor naturale, în beneficiul întregii comunități. Desemnarea unei zone umede ca site Ramsar este o recunoaştere a regiunii ca resursă de mare valoare naturală şi economică.
Situl Natura 2000 „Eleşteiele Jijiei şi Miletinului” din județul Iași, supranumit și „Delta Moldovei”, a fost declarat zonă umedă protejată de interes internațional de către Secretariatul Convenției Ramsar.

Conform unui comunicat de presă, propunerea de includere în listă a fost făcută de Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu Iaşi. A colaborat și Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Facultatea de Biologie, cu sprijinul SOR.
„Delta Moldovei” reprezintă însă primul sit Ramsar din regiunea Moldovei.
„Delta Moldovei este un loc ideal pentru păsările de apă și limicole, aici aflându-se și cea mai mare colonie de stârci, lopătari și egrete din Moldova.
În plus, în zonă poți vedea aproape toate speciile de păsări existente și în Delta Dunării, dar într-un număr mai mic de exemplare. Odată cu desemnarea regiunii ca sit Ramsar, toate viețuitoarele de aici vor beneficia de o protecție crescută”
Potrivit monitorizărilor, „Eleşteiele Jijiei şi Miletinului” găzduiesc în mod regulat peste 20.000 de exemplare de păsări de apă.
Documentația referitoare la efectivele de păsări și distribuția lor a fost realizată în totalitate de Societatea Ornitologică Română, într-un amplu proiect european de conservare a biodiversităţii, toate datele fiind puse la dispoziție specialiștilor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Constantin Ion, fost președinte al SOR se ocupă în prezent de elaborarea planului de management al zonei.

Ne puteti urmări și pe: