Ne puteti urmări și pe:

Administratorul unei firme din domeniul silvic a fost amendat cu 25.000 de lei, după ce a fost prins cu un transport de lemn fără documente. Vehiculul condus de bărbatul în vârstă de 36 de ani, din Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani, a fost oprit în trafic în timpul unor verificări derulate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava. Mașina a fost oprită pe un drum forestier, iar după interogarea aplicației informatice s-a stabilit că nu s-a respectat nici o reglementare în domeniu. După inventariere, s-a constatat că este vorba de 19,18 mc, în valoare de 5.581 de lei, material lemnos care a fost predată în custodie Ocolului Silvic Stulpicani.

Polițiștii și silvicultorii au stabilit că bărbatul este administratorul unei societăţi comerciale din comuna Stulpicani, motiv pentru care au mers în control și la firmă, unde s-au verificat date legate de achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

În urma efectuării balanței dintre stocurile scriptice și stocurile faptice, echipa de control a constatat faptul că societatea respectivă a expediat, fără avize de însoțire, cantitatea de 16,34 mc cherestea rășinoase și 84,40 mc lemn rotund rășinoase din depozitul societății”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Societatea a primit două amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii celor peste 100 m.c. de material lemnos, în valoare torată de 26.264 lei.

Ne puteti urmări și pe: