Ne puteti urmări și pe:

 Calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, a comunicat Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, candidații la examen care, după caz, au fost respinși la prima sesiunie sau nu s-au prezentat, au șansa să promoveze Bacalaureatul în cea de-a doua sesiune.

Înscrierea candidaților are loc între 13 – 24 iulie, documentele specifice putând fi depuse la secretariatele unităților de învățământ-centre de examen sau transmise prin mijloace electronice/poștă. Prima probă scrisă, cea la Limba și literatură română, are loc pe 24 august, pe 25 agust este programată proba obligatorie a profilului, pe 26, proba la alegere a profilului și specializării, iar pe 27 august are loc, pentru candidații aparținând minorităților naționale, proba scrisă la Limba și literatura maternă.

 Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se pot realiza în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. Afișarea primelor rezultate are loc pe 2 septembrie, iar rezultatele finale, după contestații, vor fi comunicate pe 5 septembrie.

 În județul Bacău, după prima sesiune a examenului, rata de promovare a fost de 72,3%, numărul candidaților înscriși a fost de 4.346, prezenți la examen, efectiv, fiind 4.209. Dintre aceștia, 3 au fost eliminați din examen, 3.043 candiati au fost admiși și 1.163 respinși.

Ne puteti urmări și pe: