Current track

Title

Artist


Un instructor de zbor s-a prăbuşit cu parapanta, la Pătrăuţi

Written by on iulie 9, 2020

Un parapantist a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, după ce s-a prăbuşit în timpul unui zbor pe raza localităţii Pătrăuţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, este vorba despre un instructor de parapantă, în vârstă de 41 de ani, care a pierdut controlul asupra parapantei şi s-a prăbuşit. Accidentul a avut loc miercuri, aproape de ora 21, la Pătrăuți, și este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Poliția Transporturi.

În apropiere ar mai fi fost doi elevi tineri, care nu au fost implicați în eveniment, dar care sunt acum audiați ca martori. În urma accidentului, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral, traumatism de coloană cervicală și abdominal. La internare era în stare comatoasă, dar stabil hemodinamic. Se fac cercetări pentru a se stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul, dar şi dacă zborul era unul autorizat. 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *