Ne puteti urmări și pe:

Interviurile Jurnal FM – invitat Dumitru Buzatu, Președintele Consiliului Județean Vaslui, 08.07.2020

Ciprian Solomon: – Astăzi la Interviurile Jurnal FM îl avem pe președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu să aflăm astăzi mai multe detalii despre proiecte, programe de dezvoltare și oameni care ridică standardul de viață din Vaslui. Bine v-am găsit, domnule președinte Dumitru Buzatu.

Dumitru Buzatu: – Bună ziua.

Ciprian Solomon: – Domnule președinte în primul rând aș vrea să îl cunosc pe omul Dumitru Buzatu.

Dumitru Buzatu: – Eu, în general cred că e bine să fii un om normal, să faci ceea ce trebuie și dacă e posibil, să duci la îndeplinire anumite sarcini cu succes. Am devenit deputat în 1992, am îndeplinit diferite funcții în Parlamentul României, am făcut parte din delegația României la admiterea României în Consiliul Europei și apoi am venit în Administrația publică locală. Am avut două mandate de vicepreședinte și două de președinte și dacă colegii vor accepta și mă vor sprijini, mă voi îndrepta către o candidatură, pentru al treilea mandat de președinte.

Ciprian Solomon: – Domnul Buzatu, nu am greșit când am spus că ați făcut istorie în România, pentru că județul Vaslui este un județ extraordinar și demonstrează că și în Moldova se poate.

Dumitru Buzatu: – Dumneavoastră aveți o viziune corectă asupra lucrurilor, dar pentru media românească,  județul Vaslui a fost promovat ca o țară a nimănui. O imagine care mie îmi este cu totul străină, văd că oamenii sunt normali, sunt oameni muncitori, oameni preocupați de soarta lor, oameni care au anumite obiective.

Ciprian Solomon: – Domnul președinte. ați declarat în presă că investițiile în sănătate rămân prioritatea zero pentru Consiliul Județean Vaslui. Despre ce investiții este vorba și la ce valoare se ridică acestea?

Dumitru Buzatu: – O problemă importantă care îi preocupă pe oameni este sănătatea, serviciile medicale. Am căutat prin toate mijloacele să obținem resursele financiare modernizării cel puțin a Spitalului Județean și a doua, a celor două centre medico-sociale pe care le gestionăm. Spitalul Județean a fost modernizat în câteva rânduri, aproximativ 30 de milioane de euro în total. Este vorba de o reabilitare a Spitalului ca atare,  apoi, acum construim o nouă policlinică, cu o spitalizare de zi, am construit un corp pentru un computer tomograf și un CT, însă cel mai important lucru a fost resursa umană, cu care să ne ducem la îndeplinire misiunea aceasta de a presta servicii medicale de calitate. Am pus la dispoziție mijloace de transport gratuite pentru cei care făceau naveta, am cumpărat apartamente și le-am închiriat persoanelor tinere care au ocupat posturi în Spitalul de Urgență Vaslui. Ne aflăm în plin proces de modernizare a Spitalului.  Construim o morgă nouă și multe alte spații destinate activității și prestării serviciilor medicale.

Solomon Ciprian: – Domn președinte,  știm că în județul Vaslui au fost puține cazuri de infectări de coronavirus, care au fost măsurile pe care le-ați luat?

Dumitru Buzatu: – Cea mai mare greutate a căzut pe umerii autorităților publice statale, noi am asigurat pentru centrele medico-sociale și pentru Spitalul Județean de Urgență resursele financiare necesare, atât pentru achiziționarea aparaturii pentru testare cât și pentru procurarea materialelor de protecție. Am avut în vedere tot timpul o estimare realistă a acestor costuri, pentru că sunt multe alte lucruri care trebuiesc făcute. Eu cred, că această criză, generată de coronavirus nu a fost gestionată chiar foarte bine. Am investit foarte mult să cumpărăm măști și anunțuri: stați în casă, puneți masca, nu mâncați, nu suflați, dar n-am auzit să investim în cercetare foarte mult, într-o cercetare care să determine cu exactitate care sunt efectele infestării cu acest virus, n-am auzit să se investească semnificativ în ceea ce privește cumpărarea de medicamente și tratarea celor sunt infectați și cred că astea sunt lucrurile care vor trebui să fie făcute în viitor.

Ciprian Solomon: – Vorbeam despre lucrurile pozitive care se întâmplă în județul Vaslui. Și de aceea v-am și invitat, să ne spuneți cât de frumos este județul Vaslui.

Dumitru Buzatu: – Iată, de exemplu noi am promovat un sistem, un proiect de reabilitare a sistemului de apă-canal, programul operațional sectorial, pe care l-am derulat mai bine de jumătate și prin care am modernizat rețelele de apă și canalizare din principalele orașe ale județului. Avem acum o a doua  aplicație de program operațional infrastructură mare, POIM-ul, care va acoperi întreg necesarul de apă, de furnizare de apă în localitățile județului nostru. Când eu am venit la Consiliul Județean aveam aproximativ 360-400 de km de drum județean asfaltat. Astăzi, ne apropiem de 800 de km și mai rămân încă 100 și ceva de kilometri de drum care urmeazăsă fie asfaltat. În județul Vaslui nu există nicio piatră să poată fi folosită la construcții. Balastru, sorturi, piatră de construcție și alte materiale sunt aduse din afara județului Vaslui, un transport uneori foarte costisitor. Acum 15 ani era  o imagine care deranja foarte mult în ceea ce privește  agricultura, astăzi aproape că nu mai găsești undeva să arendezi sau să cumperi un hectar de pământ,  toate suprafețele au fost comasate, sunt fermieri de la mica fermă, 100-200 de ha până la fermele de mii de ha care utilizează o tehnică modernă, care au dotare  foarte bună, achiziționată prin programele finanțate din fonduri europene.

Ciprian Solomon: – Dl președinte, care este opinia dumneavoastră despre organizarea alegerilor din septembrie, pe 27 septembrie?

Dumitru Buzatu: – Eu cred că trebuia găsită o formulă, dată fiind situația actuală extrem de complicată. Au fost amânate alegerile  locale din luna iunie, transferate,  în luna septembrie. Poate că ar fi trebuit găsită o formulă de apropiere a celor două tipuri de alegeri, alegeri locale și alegerile generale, pentru a da posibilitatea  societății românești și economiei românești să se liniștească, a crea premizele unui nou început, pentru că orice mandat de patru ani este un nou început. Ne resetăm la 4 ani și începem din nou, să ne punem în aplicare planurile și să atingem obiectivele.

Ciprian Solomon: – Care sunt intențiile dumneavoastră legate de o viitoare candidatură și ce rezultate vreți să obțineți?

Dumitru Buzatu: – Formațiunea politică din care fac partea a obținut  rezultate bune în toate alegerile de până acum. 70% din primarii județului nostru aparțin formațiunii pe care o conduc eu. Vrem, de asemenea să ne atingem obiectivul de a câștiga președinția Consiliului Județean și să continuăm proiectele acestea care au început, aș zice eu  să le ducem la bun sfârșit.

Ciprian Solomon: – În PSD spun unii că ar exista motive de neînțelegere.

Dumitru Buzatu: – În toate formațiunile politice sunt disensiuni. Eu  spun tuturor colegilor: lăsați că avem timp să rezolvăm disensiunile după aceea, încercați să câștigați alegerile pentru că acesta este țelul nostru, și dacă lucrul acesta se va întâmpla putem considera că în cea mai mare parte misiunea noastră a fost îndeplinită. Partidele sunt asociații constituite din oameni care își asumă de bunăvoie sarcina de a participa la gestionarea societății în care trăiesc. Nu s-a descoperit altă metodă de a gestiona societatea decât politic. Metoda este foarte veche, fiind tratată teoretic și de către Aristotel, totuși încă mai are resurse pentru a gestiona societatea umană, în formele ei cunoscute de astăzi, poate încă multă vreme.

Ciprian Solomon: – Dacă ar fi  să tragem o linie, sunteți mulțumit de președintele Consiliului Județean Vaslui?

Dumitru Buzatu: – Cred că ar fi un gest de infatuare cumplită să spun că sunt foarte mulțumit. Eu am avut așa, am avut un scop al meu, propriu, acela de a arăta  exact la fel ca oamenii din județul în care am fost ales.  În general în  politică ți se urcă foarte repede la cap. Eu am făcut eforturi ca să nu mi se urce la cap și sper că am reușit.

Ciprian Solomon: – Aveți un om care vă susține moral?

Dumitru Buzatu: – Da, am poate chiar mai mulți. Dar un om,  cel puțin un om e adeptul meu, e susținătorul meu, e fanul meu. Sper ca și acest avantaj să fie un element de continuitate în activitatea mea politică și în mandatul viitor.

Ciprian Solomon: – Domnul președinte care sunt hobby-urile dumneavoastră, ce vă place să faceți în timpul liber?

Dumitru Buzatu: – Am o mică fermă și muncesc eu personal în ferma aceasta în fiecare zi și dimineața și seara,  citesc foarte mult și asta și datorită faptului că utilizez mijlocul de transport pus la dispoziție de CJ cu un conducător auto care îmi permte să citesc.

Ciprian Solomon: – Dumneavoastră veniți la serviciu cu mijlocul de transport în comun?

Dumitru Buzatu: – Vin cu orice mijloc îmi este la dispoziție, vin cu mașina mea proprie, vin adus de un prieten sau dacă vine conducătorul auto pus  la dispoziția mea. Nu țin să am metodă unică, că nu cred că este esențială. Important este ca atunci când ești în funcție, să-ți îndeplinești programul, obiectivele care le-ai propus,  mai puțin importantă este mașina cu care te duci la serviciu…

Ciprian Solomon: – Dl președinte, ce le transmiteți tuturor vasluienilor de pretutindeni?

Dumitru Buzatu: –  Sunt oameni care au foarte multe așteptări în județul nostru. Dacă faci 20 de km  de asfalt pe un drum și au mai rămas 5 km undeva, așteptările sunt mult mai întinse pe cei 5 km, decât pe cei 20 de km care i-ai realizat. Le doresc tuturor multă sănătate, sper că-și vor  menține atitudinea aceasta înțeleaptă care o au avut-o  de-a lungul timpului și mult,mult succes și un dram de noroc tuturor.

Ciprian Solomon: – Domnule președinte, eu vă mulțumesc că ați fost alături de noi astăzi,  nu credeam că discuția cu un președinte de Consiliu Județean va fi atât de de relaxată și de  faină. Vă mulțumesc.

Dumitru Buzatu: – Cu mare plăcere și eu vă mulțumesc pentru solicitare.

Ciprian Solomon: – La revedere toate cele bune domnul președinte.  Județul  Vaslui este un județ superb, numai că trebuie să-l observăm și trebuie să îl privim la adevărata lui valoare.

Ne puteti urmări și pe: