Ne puteti urmări și pe:

Un autoturism de teren plin cu țigări de contrabandă a fost abandonat, noaptea trecută, în curtea unui imobil din Brodina, după o urmărire în trafic.  Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, autoturismul marca Mitsubishi, înmatriculat în Marea Britanie, a fost suprins rulând cu viteză, în jurul orei 00:25. Echipajul de poliţie a plecat în urmărirea vehiculului, dar la scurt timp l-au descoperit abandonat, în curtea unui imobil nelocuit.

În urma controlului efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete, în care se aflau 7.000 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană. Marfa, în valoare de 81.900 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională, în valoare de 5.000 lei, a fost indisponibilizat. În cauză se efectuează cercetări în vederea depistării persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Ne puteti urmări și pe: