Ne puteti urmări și pe:

Codul galben si portocaliu este valabil între orele 14.00 și 22.00 și vizează instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben și unul portocaliu de vijelii, astăzi, pentru mai multe zone din țară. Avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică intră în vigoare la ora 12.00 și este valabilă până la ora 22.00.

Cod  galben. În intervalul menţionat, în zonele montane, în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

În nord-vestul Transilvaniei, în vestul şi sud-vestul Olteniei şi în cea mai mare parte a Moldovei vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale, în general, între 55 şi 75 km/h.

Codul portocaliu  vizează instabilitate atmosferică  în sudul şi estul Transilvaniei, în zona Carpaţilor de Curbură, local în Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi intervale cu vijelii (viteze de 80…90 km/h), averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 35…40 l/mp şi pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Ne puteti urmări și pe: