Current track

Title

Artist


Încep acțiunile de prevenire și limitare a infectării COVID-19 în județul Bacău!

#Postat de on iulie 4, 2020

Poliţiştii băcăuani, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protecţia Consumatorului continuă verificările privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19. 

Astfel, începând cu seara de 03 iulie a.c.se desfășoară acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru verificarea respectării normelor legale, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase. Totodată, vor fi efectuate verificări şi în mijloacele de transport în comun. 

 De la începutul acțiunii și până în această dimineață, la nivelul județului Bacău au fost  verificate 237 de societăți comerciale.

Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

De asemenea, au fost aplicate  129 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 și 50 la Legea 61/1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.

Acțiunile de acest gen vor continua având ca scop conştientizarea tuturor cetăţenilor privind necesitatea respectării măsurilor de protecţie.  Peste 300 de efective vor acționa zilnic pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *