Ne puteti urmări și pe:

Comisia Europeană avertizează România în privința exploatărilor ilegale de lemn.  Bruxelles-ul a acordat țării noastre termene cuprinse între o lună și trei luni pentru a soluționa aceste probleme precum și problema calității aerului.
Comisia Europeană avertizează România în privința exploatărilor ilegale de lemn, a calității aerului și a nedesemnării unor arii protejate care să fie incluse într-o rețea europeană, în cadrul procedurilor de infringement deja lansate.

Bruxelles-ul a acordat țării noastre termene cuprinse între o lună și trei luni pentru a soluționa aceste probleme, în caz contrar urmând să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene.

România nu controlează exploatările ilegale de lemn

„Comisia îndeamnă insistent România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (Regulamentul (UE) nr. 995/2010), care interzice producerea și introducerea pe piața UE a produselor obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. Autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal.Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva privind habitatele.   

Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei privind habitatele și a Directivei privind păsările”.   După ce a analizat în detaliu argumentele prezentate de România în urma unei scrisori de punere în întârziere trimise în februarie 2020, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că „problemele de la fața locului nu au fost soluționate.

Prin urmare, Comisia emite în prezent un aviz motivat.
     Dacă România nu ia măsuri în termen de o lună, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu acest caz”, mai menționează comunicatul.

Ne puteti urmări și pe: