Melodia curentă

Titlu

Artist


Teatrul Bacovia își deschide stagiunea la Insula de Agrement. Vezi programul reprezentațiilor!

Scris de pe iulie 2, 2020

Închis din luna martie, din cauza pandemiei coronavirus, Teatrul Municipal Bacovia anunță startul stagiunii de vară. Prima reprezentație are loc vineri, 3 iulie, iar spectacolele se vor desfășura, în condiții de vreme favorabilă, în amfiteatrul în aer liber de la Insula de Agrement, în cadrul unui parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău.

 Pentru luna iulie, teatrul bacauan anunță 13 reprezentanții, printre spectacolele programate fiind și o premieră. Este vorba despre spectacolul de animație „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, în regia lui Geo Balint, care va avea loc sâmbătă, pe 18 iulie. Până atunci însă, spectatorii sunt așteptați la primele reprezentații care au loc la acest sfârșit de săptămâna. Astfel, vineri, 3 iulie, de la ora 20.00, pe scenă amfiteatrului de la Insula de Agrement din Bacău se va juca spectacolul „Trei povești de dragoste”, în interpretarea actorilor de la secția drama, spectacol care se va relua și duminică, 5 iulie, de la ora 20.00.

Sâmbătă, 4 iulie, de la ora 18.00, copiii sunt așteptați de actorii de la animație la Scufița Roșie, reprezentația fiind reluată și duminică, 5 iulie, de la ora 11.00. Biletele pot fi achiziționate de la agenția Teatrului Bacovia, dar este recomandată cumpărarea online accesând site-ul instituției, teatrulbaccovia.ro. Participarea publicului se va face în condițiile de siguranță impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virsului Covid 19.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *