Ne puteti urmări și pe:

Păstrarea armei și muniției la domiciliu sau reședința deținătorului se face în locul special destinat, în dulapuri sau casete metalice, fixate în perete sau pardoseală, încuiate și asigurate fiecare cu câte un sistem de închidere, pentru păstrarea muniției separat de arme, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.

Neasigurarea securității armelor și muniției atrage măsura sancționării contravenționale cu amendă de la 5001 lei la 10000 lei și măsura administrativă de anulare a dreptului de deținere, port şi folosire a armelor.

Posesorii de arme au obligaţia de a anunţa de îndată sau în cel mult 24 de ore, despre furtul sau pierderea armei, muniţiei la organul de poliţie pe a cărui rază de competenţă s-a comis.

Uzul de armă letală şi neletală nu poate fi efectuat decât în scopul pentru care s-a dat autorizarea (vânătoare, autoapărare, tir sportiv) şi în condiţiile prevăzute de art. 19 şi 20 din Codul Penal, legitimă apărare sau stare de necesitate.

Folosirea armelor în alte condiţii decât cele de mai sus, constituie săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală fără drept, fiind sancţionată cu închisoare de la 1-3 ani, respectiv 6 luni la 2 ani în cazul armelor neletale supuse autorizării.

ATENȚIE!

Este interzisă folosirea armei în cazul agresiunilor verbale, conflictelor ori pentru intimidare sau ameninţare.

Ne puteti urmări și pe: