Ne puteti urmări și pe:
spring 2184004 960 720 1

S-a întâmplat în 30 iunie…

-1660: A murit William Oughtred, matematican englez (n. 1575)I se atribuie crearea, în 1622, a riglei de calcul, invenţie ce a avut la bază logaritmii descoperiţi de John Napier şi scala logaritmică descoperită de Edmund Gunter. De asemenea, Oughtred a introdus semnul „×” pentru operaţia de înmulţire şi prescurtările sin, cos pentru funcţiile trigonometrice sinus şi cosinus. Printre alte preocupări ale lui Oughtred s-au numărat astrologia şi alchimia.

– 1722: La această dată a fost botezat compozitorul ceh Jiri Antonin Benda (m. 1795).

– 1825: S-a născut compozitorul francez Florimond Hervé (m. 1892).

– 1844: S-a născut George Bengescu-Dabija, poet, dramaturg şi traducător; a contribuit la dezvoltarea teatrului liric românesc prin traducerea libretelor unor operete de succes (m. 1916).

– 1859: Acrobatul francez Charles Blondin a traversat cascada Niagara, mergând pe o funie.

– 1861: S-a născut Sir Frederick Gowland Hopkins, biochimist şi fiziolog englez (contribuţii originale în studiul vitaminelor); Premiul Nobel pentru Medicină pe 1929, împreună cu olandezul Christiaan Eijkman (m. 1947).

– 1876: S-a născut matematicianul Anton Davidoglu; contribuţii la studiul analizei matematice şi al ecuaţiilor diferenţiale (m. 1958).

– 1884: S-a născut Georges Duhamel, romancier şi eseist francez (m. 1966).

– 1889: A fost creată Uniunea Inter-Parlamentară (UIP), la iniţiativa a doi parlamentari pacifişti, William Randal Cremer (Marea Britanie) şi Frédéric Passy (Franţa); una dintre cele mai vechi instituţii politice  din lume, UIP (cu sediul la Geneva) reprezintă organizaţia parlamentelor la nivel global; principalele sale obiective sunt promovarea dialogului parlamentar în problemele păcii, coordonarea şi schimbul de experienţă între parlamentele din ţările membre (România  a aderat la UIP în 1891).

– 1900: S-a născut matematicianul Gheorghe Vrânceanu, creator al şcolii moderne române de geometrie diferenţială; membru al Academiei Române (m. 1979)

– 1905: Albert Einstein publică lucrarea „Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare”, cunoscută astăzi ca teoria relativităţii.

– 1908: Are loc fenomenul Tunguska în Siberia.

– 1909: S-a născut (la Budapesta) Tudor Bugnariu, sociolog şi publicist; membru corespondent al Academiei Române (m. 1988).

– 1909: S-a născut compozitorul Paul Constantinescu; membru corespondent al Academiei Române (m. 1963). A fost profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie la Academia de muzică religioasă, apoi la Şcoala de muzică militară şi la Conservatorul din Bucureşti. Paul Constantinescu a avut o activitate multilaterală în calitate de violinist, dirijor, compozitor, profesor, 18 ani la rând fiind profesor de armonie la Conservatorul din Bucureşti. A întreprins culegeri de folclor, a susţinut prelegeri, conferinţe, emisiuni de radio şi televiziune. A fost consilier pentru secţia de cinematografie în Ministerul Propagandei Naţionale din Bucureşti şi la Radiodifuziunea română.

– 1909: S-a născut Jean Rânzescu, regizor de prestigiu al teatrului românesc de operă (m. 1996).

– 1911: S-a născut poetul american de origine poloneză Czesław Miłosz; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1980 (m. 2004).În motivaţia juriului care i-a acordat premiul Nobel se aminteşte: „a ilustrat, cu o perfectă clarviziune, condiţia precară a omului într-o lume dominată de conflicte profunde”.

– 1917: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană Lena Horne (m. 2010).

– 1919: A murit John William Rayleigh (lord Strutt), matematician şi fizician britanic; contribuţii la teoria sunetelor şi a luminii; a studiat propagarea undelor („Legea lui R.”) şi a explicat culoarea albastră a cerului; a descoperit, împreună cu conaţionalul său William Ramsay, elementul chimic argon; a dat o valoare numărului lui Avogadro; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1904; membru de onoare străin al Academiei Române (1914) (n. 1842).

– 1922: S-a născut Ioan Dan, prozator, stabilit in SUA, din 1986; autor al unor romane de succes – „Cavalerii Ordinului Basarab”, „Taina cavalerilor”  – construite cu toate ingredientele specifice romanului de capă şi spadă (m. 31.10.2003).

– 1934: A avut loc, în Germania, masacrul împotriva liderilor asociaţiilor politice rivale lui Hitler („Noaptea cuţitelor lungi”).

– 1936: Se publică romanul „Pe aripile vântului” (Gone with the Wind) al scriitoarei americane Margaret Mitchell. Premiul Pulitzer în anul 1937.  În 1939 se face ecranizarea romanului. Filmul, cu acelaşi titlu, cu Vivien Leigh şi Clark Gable în rolurile principale, este unul din filmele de mare succes al tuturor timpurilor. În 1940, acest film a primit 8 premii Oscar.

– 1945: S-a născut Dorin Tudoran, poet, eseist şi jurnalist, stabilit, din 1985, în SUA. Dorin Tudoran (n. Timişoara) este un poet, publicist şi disident politic român. Este absolvent al Liceului Mihai Viteazul din Bucureşti unde obţine un bacalaureat în 1963. Licenţiat al Facultății de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1968). Redactor la publicaţiile româneşti pentru străinătate (1971-1973). Redactor la revista Flacăra (1973-1974) şi Luceafărul (1974-1980). Bursier în Franţa şi R.F.G. (1979, 1980-1981). Membru al Partidului Comunist Român până în anul 1982. Din 1977 până in 1981, când demisionează, face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S.R.În 2011 era director al programului „Democracy Follows” la organizaţia World Learning din Washington, DC, SUA.

– 1946: S-a născut jurnalistul Sebastian Sârcă, una dintre cele mai cunoscute voci de la microfonul radioului public; de numele lui Sebastian Sârcă sunt legate, încă din anul 1969, emisiuni de mare succes precum „Caruselul iubirii”, difuzată la Radio România Actualităţi, „Manuscris radiofonic” şi „Tezaur”, difuzate la Radio România Cultural, „Telefonul de noapte” şi „Vorbeşte-mi despre tine”, difuzate pe postul de radio România Tineret; membru al Uniunii Scriitorilor şi director executiv al Fundaţiei Radio România, Sebastian Sârcă este autorul volumelor „Călătorind spre vârful fiinţei mele” (1993), „Telefonul de noapte”, „Punţi către semeni”, „Martorii lui Seninu” (2002), „Jurnalul unui răzvrătit”, „Dragostea şi bunele maniere”, „Săgetați de Cupidon” (2006) şi „Colecționarul de iluzii” (2009) (m. 2010).

– 1948: A murit Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog; fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938); organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti (n. 1899).

– 1966: S-a născut boxerul american Michael Gerard (Mike) Tyson; a fost campionul necontestat la categoria grea şi rămâne cel mai tânăr câştigător al titlurilor WBC, WBA şi IBF la categoria grea; a câştigat titlul WBC la numai 20 de ani.

– 1975: A murit matematicianul Miron Nicolescu, creatorul şcolii româneşti de analiză matematică; membru titular al Academiei Române din 1955, preşedinte al acestui for (1966-1975) (n. 1903).

– 1977: A murit istoricul Ştefan Meteş; studii de istorie socială şi în domeniul istoriei Bisericii; director al Arhivelor Statului din Cluj (1922-1947); arestat şi deţinut la Sighet (1950-1955); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1887).

– 1981: A murit poetul Alexandru Grigore (n. 1940).

– 1985: S-a născut înotătorul american Michael Phelps, sportivul care a obţinut cele mai multe medalii de aur – opt – la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice (Beijing, 2008); el a depăşit performanţa conaţionalului său Mark Spitz, care a cucerit şapte medalii de aur la nataţie (la München, în 1972). În total, Phelps a câştigat 16 medalii olimpice: şase de aur şi două de bronz la Atena în 2004, şi opt de aur la Beijing în 2008.

– 1989: A murit biologul Vasile Petre Jitariu; rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări şi studii; de numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1905).

– 1992: Şi-a început activitatea Curtea Constituţională din România.

– 1997: Hong Kong revine sub suveranitatea R.P.Chineze, la miezul nopţii, după 156 de ani de administraţie britanică.

– 2002: Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2002 este câştigată de Brazilia printr-un 2 : 0 împotriva Germaniei.

– 2005: Spania legalizează căsătoria între persoane de acelaşi sex.

– 2009: A murit Pina Bausch, coregrafă şi dansatoare germană; considerată una dintre marile personalităţi ale dansului contemporan (n. 1940).

– 2011: În China a fost inaugurat cel mai lung pod din lume situat deasupra mării. Podul Jiaozhou Bay măsoară 26 de mile lungime (41,6 kilometri) şi leagă oraşul-port Qingdao, din estul ţării, de insula Huangdao.

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 30 iunie… appeared first on Jurnal Spiritual.


S-a întâmplat în 30 iunie… was first posted on iunie 30, 2020 at 1:08 am.
©2020 “Jurnal Spiritual“. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.com

Ne puteti urmări și pe: