Ne puteti urmări și pe:

Primăria municipiului Onești, prin Direcția Generală de Asistență Socială informează că în completarea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD 2019/2021 și în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr.84/2020, în data de 24.06.2020 a fost recepționată o primă tranșă de 567 pachete cu produse de igienă, urmată de o sesiune ulterioară de recepționare și distribuție de pachete cu alimente de bază destinate persoanelor vulnerabile.


Categoriile de persoane defavorizate care au calitatea de destinatari finali ai acestor pachete sunt :
– persoanele singure și familiile cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (ajutor social), acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, aflate în plată;
– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Titularii dispozițiilor de primar prin care se acordă acest drept ridică pachetele pentru toți membrii familiei, în baza actelor de identitate ale tuturor membrilor de familie;
– persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în așezăminte informale.

Un pachet cu produse de igienă conține:
– 5 periuțe de dinți;
– pasta de dinți (300 ml;
– săpun lichid (500 ml);
– şampon pentru copii (800 ml);
– şampon pentru adulți (500 ml);
– detergent pentru rufe (2,7 kg);

Pachetele cu produsele de igienă se ridică personal de către destinatarii finali pe baza actului de identitate de la sediul DGAS din str. Postei nr. 1, începând cu 1 iulie 2020, de luni până joi între orele 08.30-16.00, iar vineri între orele 08.30-13.30.

Ne puteti urmări și pe: