Ne puteti urmări și pe:

O șoferiță beată și pasagera din dreapta au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp. Accidentul s-a petrecut duminică noaptea, în jurul orei 3,00, pe raza localităţii Racova.

Din primele cercetări effectuate de polițiști la fața locului a rezultat că o tânără de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp de alimentare cu energie electrică.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto şi a unei pasagere de 31 de ani, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest a şoferiţei, acesta a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Ne puteti urmări și pe: