Ne puteti urmări și pe:

Ministerul Transporturilor va avea o „sumă-record” pentru investiții la rectificarea bugetară, a anunțat Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

„Tot ce e investiție va avea bani în plus anul acesta. Este singurul mod în care putem să avem o economie care să se dezvolte și în viitor ca să putem să plătim cheltuielile pe care le avem și astăzi. Aici vorbim și de pensii, salarii, ajutoare sociale. Dacă vrem să avem bani să le plătim și în viitor, trebuie să investim astăzi, ca economia să meargă mai departe”, a spus Cîțu.
Vor fi alocați anul acesta mai mulți bani pentru investiții, pentru a ajuta economia să se dezvolte.

„Nu trebuie doar să semnăm că vom avea o autostradă, trebuie să începem aceste autostrăzi anul acesta, sunt autostrăzi pe care le doresc românii. Și celelalte mari obiective pe care le avem, spitale regionale”, a adăugat el.

Ministrul spune că aceste investiții vor atrage la rândul lor alți investitori, inclusiv investiții străine.

Ne puteti urmări și pe: