Ne puteti urmări și pe:

Licitația organizată de Ministerul Sănătății, contestată de o firmă abonată la contracte cu statul, care a încercat să oprească un proiect strategic al UE în domeniul energiei

Cele 115 milioane de măști pentru persoane vulnerabile mai așteaptă  

Firma Best Achiziții, care a contestat licitația organizată de Ministerul Sănătății, este controlată de Mihaela Elena Neagu și s-a remarcat în ultimul deceniu prin contracte încheiate cu statul în valoare de zeci de milioane de euro.
   Ministerul Sănătății a anunțat pe 24 iunie că Naguma Medical Supply SRL, deținută de omul de afaceri Michael Topolinski, este câștigătorul licitației pentru cele 115 milioane de măști, dar contractul nu a fost încă semnat.

Măștile ar trebui să ajungă la persoane vulnerabile, iar termenul de livrare este de 7 zile de la semnarea contractului.

Până la rezolvarea contestației la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și la finalizarea unui eventual proces la Curtea de Apel, contractul nu va putea fi semnat.

Omul de afaceri Michael Topolinski a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro, că va livra aceste măști în termenul de 7 zile prevăzut în contract și că a garantat prețul de 0,68 de lei pe mască printr-un contract semnat cu un mare producător de China.Topolinski susține că n-a avut măștile pe stoc, deși în aprilie declara că intenționează să importe 90 de milioane de măști, iar cele 30 de milioane de măști aduse până acum în țară nu erau de tipul celor solicitate de ministerul Sănătății.   Best  achizitii  SRL   a depus contestații la licitația de peste un miliard de lei și a blocat temporar proiectul. La circa o săptămână după izbucnirea scandalului public, SC Best Achiziții a renunțat la contestație, încercând să iasă din atenția opiniei publice

Context

Parlamentul a decis, prin hotărârea prin care a încuviințat starea de alertă, că „Guvernul României, prin Ministerul Sănătății, va pune la dispoziția autorităților publice locale necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ-teritoriale respective”.

Ulterior, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a suplimentat bugetul Ministerului Sănătății în acest scop cu suma de 230 de milioane lei și a stabilit că vor beneficia de 50 de măști gratuite, pentru o perioadă de două luni, următoarele categorii de persoane:

a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

b) persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin aceeași ordonanță de urgență (78/2020) s-a stabilit că achiziția măștilor se va face „prin procedura de negociere fără publicare prealabilă”.

Ne puteti urmări și pe: