Ne puteti urmări și pe:

Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgență Suceava se redeschide de la 1 iulie, pentru majoritatea specialităților. Conducerea unităţii spitaliceşti a anunţat că regulile stabilite de epidemiologi pentru reluarea consultațiilor sunt foarte stricte, iar la un cabinet vor putea fi consultați maximum doi pacienți într-o oră.

„Redeschiderea Ambulatoriului de Specialitate în condiţiile pandemiei cu SARS-CoV-2 impune luarea unor măsuri excepţionale pentru asigurarea triajului epidemiologie, respectarea măsurilor de igienă şi distanţare fizică, precum şi limitarea numărului de pacienţi care pot fi admişi în incinta clădirii. Astfel, se evită la maximum posibil contaminarea şi se poate face dezinfecţia în mod corespunzător”, a precizat directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici.

Programările se pot face la numerele de telefon ale ambulatoriilor de specialitate, care vor fi actualizate pe site-ul spitalului în cursul zilei de marţi, 30 iunie. Pacientul programat se va prezenta în ambulatoriu la ora prevăzută, având asupra sa trimiterea şi toate documentele medicale care pot fi relevante pentru consultaţia respectivă. Accesul în clădirea ambulatoriului se va face după completarea unui chestionar epidemiologie şi măsurarea temperaturii. În cazul în care un pacient vine însoțit, însoţitorul/însoţitorii vor completa, la rândul lor, chestionarul sus-amintit.

„Rugăm pacienţii şi aparţinătorii care prezintă suspiciuni de infecţie COVID-19 – febră, dificultate de a înghiţi sau de a respira, tuse persistentă, tulburări digestive, dispariţia mirosului şi/sau a gustului apărute între momentul programării şi data prezentării în ambulatoriu, să anunţe despre acest lucru atât medicul de familie, cât şi medicul la care sunt programaţi şi să se reprogrameze. Suntem conştienţi de dificultatea demersurilor prezentate, dar de respectarea lor depinde sănătatea tuturor, şi a medicilor şi a pacienţilor. Ne exprimăm speranţa că împreună vom găsi resursele de asigurare a fluxului optim între cabinetele de medicină generală şl ambulatoriu, vom scurta timpii de aşteptare şi vom putea onora cât mai multe cereri de consultaţie, în beneficiul fiecărui pacient şi al comunităţii”, a mai spus dr. Valeriu Gavrilovici.

Pe sistemul de consultații prin telemedicină vor rămâne cabinetul Gastroenterologie – din lipsă de personal; de Diabet – pentru protecția pacienților, care sunt din categoria de risc major în caz de infectare cu noul coronavirus; Boli infecțioase și Pneumologie – pavilioanele sunt secții pentru pacienți Covid; Dermatologie – în conservare, în cazul în care numărul de pacienți cu Covid-19 ar crește.

În ceea ce privește programările pentru intervenții chirurgicale, dr. Gavrilovici a declarat că spitalului i-au fost permise maximum 3 operații programate/zi.

Ne puteti urmări și pe: