Ne puteti urmări și pe:

Clubul Sportiv Municipal Roman anunță deschiderea sezonului estival la Ștrandul Municipal din cadrul Complexului Sportiv și de Agrement „Moldova”, începând cu ziua de astăzi, 26 iunie, de la ora 09.00.

Având în vedere Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății nr. 619/1077/din 12.06.2020, pe durata stării de alertă, accesul publicului în Ștrandul Municipal se va face doar în baza unei programări prealabile și a unei declarații pe propria răspundere, a fiecărui beneficiar, potrivit căreia nu a fost expus la cazuri pozitive sau nu au intrat în contact cu persoane suspecte de COVID -19 în ultimele 14 zile. Accesul publicului se va face în limita a 500 de șezlonguri.

,,Am trecut prin destule greutăți în acest an, dar cred că a venit vremea să încercăm să ne destindem, fără a uita să rămânem precauți. De vineri, 26 iunie, deschidem sezonul estival din ștrand. Zona de picnic și cea cu bazinele de înot reprezintă oaza noastră de relaxare și divertisment. Noi ne asigurăm, la fel ca și în ceilalți ani, că vă oferim toate condițiile și confortul necesar, dar este important ca și dumneavoastră să respectați regulile și, mai ales, să îi respectați pe cei din jur. Doar așa rămânem în siguranță și ne vom putea bucura de vacanța de vară!

Vă invit să redescoperim frumusețile Romanului, să ne bucurăm de Parcul Municipal, de părculețele de joacă, de un grătar și de o baie în ștrand. Poate ne dorim mai mult, dar când ne uităm în jur nu avem cum să nu apreciem că Romanul este o frumusețe de oraș din mândra Românie! Vineri, 26 iunie, accesul la Ștrand este gratuit, dar doar în baza unei programări”, a transmis primarul Lucian Micu.

Mai multe detalii găsiți accesând link-ul următor: https://www.facebook.com/csmromanoficial/posts/613921789247860?__tn__=K-R

foto: facebook
Ne puteti urmări și pe: