Ne puteti urmări și pe:

Povestea elevei care a luat 10 la Evaluarea Naţională, fără meditații.


Povestea surprinzătoare a unei adolescente dintr-un sat aflat la 60 de kilometri de Iaşi.
  A luat 10 la Evaluarea Naţională, deşi nu a învăţat la o şcoală de top de la oraş şi nu a făcut nicio oră de meditaţii.
     Maria spune că, dincolo de clişee şi despre ce se spune despre şcolile din mediul rural, se poate face performaţă oriunde.
  Maria este o adolescentă firavă la prima vedere, însă are o minte sclipitoare, o curiozitate ieşită din comun şi o ambiţie de fier. A urmat gimnaziul la şcoala generală din Cozmeşti, un sat aflat la 60 de kilometri de Iaşi. În judeţ au fost anul acest 46 de medii de 10, însă dintre toţi absolvenţii cu notă maximă doar Maria este din mediul rural.
   Mihaela Carp, mama Mariei: „I-am spus domnului de matematică: aş vrea măcar în semestrul doi din clasa a opta să facă câteva ore şi a spus: deocamdată nu este nevoie, dar dacă va fi nevoie vă spun eu.”
   Ioana Cheşcu, directoarea Şcolii Cozmeşti: „Pentru noi nu a fost o surpriză rezultatul Mariei, până la urmă. O vedeţi aşa o mânuţă de om, dar e un munte de voinţă şi perseverenţă.”
    Maria crede că cel mai bun sfat pentru cei care îşi frâng singuri aripile considerând că nu au cum să îşi depăşească statutul este să nu înceteze niciodată să viseze şi să-şi construiască singuri acest vis.

 Maria :,,Voiam să îmi arăt că sunt la fel de bună ca cei din oraș”
.

Ne puteti urmări și pe: