Ne puteti urmări și pe:

Hidrologii prelungesc cu trei zile avertizarea de Cod roșu pe Prut

Hidrologii prelungesc cu trei zile avertizarea de Cod rosu pe Prut, pe sectorul Stânca aval – Dunăre, aferent județelor Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, astfel că aceasta va fi valabila până vineri la ora 13.00.
  Riscul cel mai mare de producere a inundațiilor este pe râul Prut, unde va intra în țară o viitură din Ucraina, a declarat premierul Ludovic Orban după ședința comitetului de urgență de la Ministerul Afacerilor Interne.
  Premierul a anunțat evacuarea a 252 de persoane dar a spus că riscul viiturilor nu rămâne doar pe Prut, ci și în alte zone din nordul Moldovei, tocmai pentru că este dificilă o anticipare a acestora, în condițiile unei instabilități meteo accentuate și a precipitațiilor care pot ajunge și la 80 de litri pe metru pătrat.
„Am făcut o analiză a riscurilor care există în perioada imediat următoare şi, evident, am stabilit care sunt toate măsurile care trebuie luate. În primul rând, legat de riscurile care există de apariţie a unor inundaţii, riscul cel mai mare îl avem pe Prut, unde urmează să intre în ţară viitura care vine dinspre Ucraina, unde există o mobilizare foarte mare din partea echipelor de la IGSU şi a celorlalte forţe implicate de la MAI, evident echipele de la Apele Române, care au luat un set de măsuri pentru a preveni eventuale riscuri. Riscul cel mai mare este în amonte de barajul de la Stânca Costeşti, care poate prelua cantitatea de apă estimată, în special în două localităţi, unde s-au luat măsurile pentru a încerca să prevenim inundaţiile şi unde, în mod evident, urmează să fie evacuate persoanele care sunt expuse riscului”, a declarat Ludovic Orban.   Și pe partea moldoveană a Prutului au fost evacuate zeci de gospodării din raioanele Edineț și Briceni. Premierul Ion Chicu care a vizitat miercuri barajul de la Costești-Stânca a spus că guvernul are resurse la fondul de rezervă pentru a interveni, dacă va fi necesar.
  Orban a anunțat constituirea, la nivelul prefecturilor, a unor comisii de evaluare a pagubelor produse deja de inundaţii, pentru a putea veni în sprijinul oamenilor afectați de inundații, pentru care guvernul poate accesa inclusiv fonduri europene, pe lângă fondul de rezervă refăcut de guvern, de 1,4 miliarde lei.
  El a dat asigurări că nu vor fi neglijați oamenii care nu au casele asigurate și că se vor găsi soluții „pentru a nu lăsa oamenii la necaz.”

Ne puteti urmări și pe: