Ne puteti urmări și pe:

Un bărbat din Milișăuți a fost evacuat de polițiști din propria casă după ce, la beție, l-a bătut cu cureaua pe unul dintre cei trei copii ai săi și și-a amenințat toată familia. Episodul de violenţă domestică a fost reclamat la 112 miercuri dimineaţă, 24 iunie, de soţia individului. Conflictul a izbucnit spontan, în momentul în care femeia și cei trei copii se pregăteau să meargă la biserică. Din cauza unor neînţelegeri și pe fondul consumului de alcool, bărbatul a devenit agresiv. La sosirea polițiștilor, omul abia putea vorbi de beat ce era. Poliţia oraşului Milişăuţi a emis un ordin de protecţie provizoriu, iar scandalagiul a fost evacuat din locuinţă.

În seara aceleiași zile, femeia a apelat din nou 112 şi a relatat că soțul său a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis cu câteva ore în urmă. Polițiștii au mers din nou la adresa respectivă și, pe trotuarul din fața locuinței, l-au găsit pe bărbat, care era într-o stare vizibilă de ebrietate. Întrebat care este motivul prezenței sale în acel loc, individul a spus că este și casa lui şi are tot dreptul de a intra în ea.  I s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „încălcare ordin de protecție și „violență în familie”. Totodată, s-a dispus măsura preventivă de reținere pentru 24 ore a bărbatului care a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Ne puteti urmări și pe: